Actualitate

Iohannis, invitat să participe vineri la ziua PNL

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni că preşedintele Klaus Iohannis este invitat să participe la mai multe evenimente organizate de liberali, anunţând că şeful statului a fost invitat să participe vineri la ziua partidului.

„Avem mai multe evenimente la care l-am invitat pe preşedinte. De exemplu, avem ziua partidului pe data de 24 mai, vineri, şi l-am invitat pe preşedintele României, Klaus Iohannis. De asemenea, sunt acţiuni ale preşedintelui Iohannis în teritoriu la care probabil o să existe şi acţiuni comune cu colegii noştri”, a spus Orban după şedinţa Biroului Executiv al PNL, care a avut loc la sediul central al partidului, scrie Agerpres.

De asemenea, el a acuzat PSD că vrea să interzică liberalilor să cinstească memoria Brătienilor la Florica.

„În acest an se întâmplă ceva absolut scandalos, un lucru fără precedent care nu s-a întâmplat niciodată în ultimii 30 de ani. În mod tradiţional, PNL comemorează memoria Brătienilor şi aniversează ziua partidului la aşezămintele Brătienilor la Florica. Pentru prima oară în 30 de ani, PSD vrea să ne interzică nouă, liberalilor, să cinstim înaintaşilor noştri. PSD vrea să reinventeze istoria, vrea să confişte aceste locuri care sunt încărcate de istorie şi care au avut o influenţă decisivă asupra evoluţiei naţiunii române. Nimeni nu ne poate ţine departe de istoria ţării noastre, puteţi să ne interziceţi accesul la Florica pentru că noi oricum vom comemora memoria Brătienilor, vom cinsti prin acţiunea noastră memoria marilor înfăptuiri ale PNL”, a spus Orban.

Articolul Iohannis, invitat să participe vineri la ziua PNL apare prima dată în Cronica Romana.


Lasa comentariul tau...