Actualitate

Iohannis o refuză a cincea oară pe Olguţa Vasilescu. Iată ce motive a invocat Preşedintele

kitunghii.ro

Klaus Iohannis nu vrea sub nicio formă să semneze decretul de numire în funcţia de Ministru al Dezvoltării pe Lia Olguţa Vasilescu. În ciuda pRevederilor constituţionale şi legale, dar şi a deciziei CCR, Preşedintele României a refuzat joi, a cincea oară, numirea lui Vasilescu în Guvernul Dăncilă.

Președintele României a transmis joi, 7 februarie, o scrisoare Prim-ministrului României, Vasilica-Viorica Dăncilă, referitoare la propunerea de numire în funcția de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administrației publice prin care spune de ce nu doreşte să o numească pe Lia Olguţa Vasilescu.

Stimată doamnă Prim-ministru,

Prin Decretul nr. 5/2019 s-a constatat vacanța funcției de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, ca urmare a demisiei domnului Paul Stănescu din această funcție. Propunerile înaintate succesiv, de numire în această funcție de membru al Guvernului, nu au fost însoțite de înscrisurile din care să rezulte îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, aspecte ce v-au fost comunicate prin adresele nr. CP1/149/10.01.2019 și CP1/189/17.01.2019.

În temeiul art. 85 alin. (2) din Constituție, la data de 21 ianuarie a.c., prin adresa înregistrată sub nr. 5/105/2019 ați înaintat propunerea de numire a doamnei Lia-Olguța Vasilescu în funcția de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice însoțită de documentația completă, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 90/2001 privind organizarea și  funcționarea Guvernului României și a ministerelor.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 51/2018, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice este „autoritatea pentru: dezvoltare regională, coeziune și dezvoltare teritorială, cooperare transfrontalieră, transnațională și interregională, disciplina în construcții, amenajarea teritoriului, urbanism și arhitectură, amenajarea spațiului maritim, mobilitate urbană, locuire, locuințe, clădiri de locuit, reabilitarea termică a clădirilor, gestiune și dezvoltare imobiliar-edilitară, lucrări publice, construcții, descentralizare, reformă și reorganizare administrativ-teritorială, fiscalitate și finanțe publice locale, dezvoltarea serviciilor comunitare de utilități publice, ajutor de stat aprobat de autoritățile administrației publice locale, parcuri industriale, programarea, coordonarea, monitorizarea și controlul utilizării asistenței financiare nerambursabile acordate României de către Uniunea Europeană pentru programele din domeniile sale de activitate”.

Analizând activitatea persoanei propuse, astfel cum rezultă aceasta din documentația transmisă, constat că doamna Lia-Olguța Vasilescu nu are pregătirea de specialitate necesară în niciunul dintre domeniile care fac obiectul de activitate al ministerului pentru care este propusă. De asemenea, din aceeași documentație constat că doamna Lia-Olguța Vasilescu nu are experiența în materie necesară promovării și gestionării politicilor publice guvernamentale la nivel național în domeniul complex al dezvoltării regionale și administrației publice. Astfel, în calitate de primar, doamna Lia-Olguța Vasilescu nu a promovat și nu a gestionat politici publice de nivel național, iar în calitate de parlamentar a desfășurat activitate în comisii parlamentare care, prin obiectul de activitate, sunt direct legate fie de pregătirea sa profesională, respectiv domeniul culturii, artei și mijloacelor de informare în masă, fie au legătură cu experiența obținută în calitate de ministru, respectiv domeniul muncii și protecției sociale.

Totodată, nu  se poate ignora faptul că, în calitate de ministru al muncii și justiției sociale, doamna Lia-Olguța Vasilescu a promovat un cadru lipsit de transparență în relația cu societatea civilă și în procesul de dialog social, fără consultarea actorilor implicați. Or, realizarea și asigurarea unui dialog autentic, prin implicarea partenerilor din administrația publică, mediul academic și societatea civilă, alături de pregătirea și experiența profesională sunt esențiale pentru exercitarea acestei funcții de demnitate publică. La conturarea acestui profil se adaugă declarațiile controversate, atacurile la persoană virulente, limbajul folosit în comunicările publice, presiunile asupra justiției, reținute inclusiv de către Consiliul Superior al Magistraturii, toate acestea fiind aspecte care vin în contradicție cu cerințele de responsabilitate pe care le implică deținerea unei funcții de înaltă demnitate publică, precum cea de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice.

Față de aceste considerente, am decis să resping propunerea de numire a doamnei Lia-Olguța Vasilescu în funcția de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice. În consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 85 alin. (2) din Constituție și ținând seama de jurisprudența Curții Constituționale, urmează să înaintați o altă propunere pentru funcția de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice care, în mod necesar, pe lângă respectarea condițiilor prevăzute de lege, ar trebui să răspundă și cerințelor referitoare la pregătirea generală, pregătirea în specialitatea domeniului, experiența în materie, instruirea și aptitudinile pentru funcția în domeniu, reputația neștirbită și moralitatea.

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS – WERNER IOHANNIS

pni.ro%20

Comment here