Actualitate

Liderii europeni se bat pe 750 miliarde euro. Fiecare vrea mai mult, iar Angela Merkel crede că summitul va fi ratat

Cancelarul german a avertizat, duminică, că este  posibil ca liderii Uniunii Europene să nu reușească să ajungă la un acord cu privire la controversatul plan de recuperare post-coronavirus și bugetul pe termen lung pentru economia distrusă a UE.

”Încă nu pot spune nimic. S-ar putea să nu găsim o soluție”, a declarat Merkel, în timp ce summitul a fost prelungit duminică pentru a treia zi. “Există multă disponibilitate, dar există multe poziții diferite … Este posibil ca nici astăzi să nu existe un rezultat”, conform DW.

Sâmbătă, Charles Michel, preşedintele Consiliului European, şi Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, au purtat negocieri în format restrâns cu liderii Austriei, Olandei, Suediei, Danemarcei şi Finlandei, ţări care propun condiţii stricte pentru Fondul de relansare post-pandemie.

Președintele României, Klaus Iohannis, care se află la Bruxelles, cere şi el bani mai mulţi şi speră să-i obţină. El a declarat că scopul său este obținerea unor alocări cât mai importante pentru Politica de Coeziune și Politica Agricolă Comună.

Cert este că summitul s-a lungit și nimeni nu vrea să dea înapoi, pandemia distrugând mortal unele economii din sistemul UE, conform aceleiași surse, citate de Fanatik.ro.

Powered by WPeMatico


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...





Lasă un răspuns - parerea ta conteaza...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.