Actualitate

Liderii grupurilor politice ale PE au confirmat-o pe Laura Codruța Kovesi ca procuror-șef european

Liderii grupurilor politice din Parlamentul European au confirmat, în ședința Conferinței președinților de miercuri, numirea Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror-șef al Parlamentului European, potrivit unui comunicat de presă al PE.

„Liderii grupurilor politice au susținut, astăzi, numirea Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror-șef al Parchetului European. Decizia luată în Conferința Președinților (compusă din liderii grupurilor politice și președintele Parlamentului European David Sassoli) vine în urma unui acord în luna septembrie între echipele de negociere ale Parlamentului și Consiliului asupra procurorului-șef european.
După confirmarea acesteia astăzi, doamna Kovesi poate să își înceapă mandatul de șapte ani. Consiliul a susținut acordul la începutul acestei săptămâni”, au transmis reprezentanții PE, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

În prezent, 22 de state membre participă la cooperarea consolidată (Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Cipru, Republica Cehă, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Țările de Jos, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia, Spania).

Se preconizează că EPPO își va începe activitatea în noiembrie 2020. EPPO va avea sediul la Luxemburg.

Sursa: News 24 Romania.


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...

Comment here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.