Adpres Media

Cascada Bucias



Grup Plaja Corbu

perfect-tour.ro/ Perfect Tour

vivacredit.ro


Actualitate

USR PLUS, Moșteanu, îl avertizează pe Cîțu: Un premier care n-are susţinere în Parlament nu mai are putere.

Un premier care n-are susţinere în Parlament nu mai are putere. Şi Cîţu ştie asta, susţine Ionuţ Moşteanu, liderul grupului parlamentar USR PLUS. „N-o să se întâmple să mai remanieze miniștrii doar așa că vrea domnul Cîțu, se trezește dimineața, supărat”.

Ionuţ Moşteanu, liderul grupului parlamentar USR PLUS, i-a avertizat vineri seară pe liberali. „Coordonatorii campaniei de vaccinare, evident, ar trebui să-şi asume responsabilitatea pentru eşecul vaccinării. Domnul Gheorghiţă, domnul Baciu – este secretarul de stat care avea atribuţii directe şi premierul Cîţu ca coordonator principal al acestei campanii. Revenind la vaccinare. Cred că putea să meargă mult mai bine.

Cred că a fost o campanie care s-a concentrat pe logistică, nu o campanie de marketing. Campania de vaccinare trebuia să fie o campanie de marketing. Ori campania asta a fost dată la Armată, Armata a făcut logistică că ştie logistică, dar acum o să vedem, aşteptăm şi noi nişte analize.  Dar din punct de vedere marketing şi comunicare a fost un eşec. Şi îmi asum asta ca un om care a lucrat o viaţă în marketing şi comunicare. N-a fost o campanie de marketing, au fost încercări răzleţe”, a declarat liderul grupului parlamentar al USR PLUS, din Camera Deputaţilor, în emisiunea OFF/ On The Record, pe Aleph News.

„N-avem o reformă mare. Sunt mai multe mai mici. Avem miniştri care fac o treabă extraordinară: Drulă, Ghinea, Năsui, Ioana Mihăilă.  Avem vreo 6-7 grupuri de lucru în coaliţie. Este important să pregătim arhitectura statului pentru viitor. Nu ştim cine va fi preşedinte în 2024, mi-aş dori ca Barna. Trebuie să pregătim statul pentru orice variantă”.

Ionuţ Moşteanu, despre guvernare, a declarat: „Nu se pune problema să ieşim de la guvernare acum. Noi ne-am asumat să aducem un suflu nou. USR PLUS are 17% din Parlament şi 33% din coaliţie. De abia a început bătălia de guvernare. Eu vreau să stăm minimum 4 ani la guvernare, o să avem o discuţie în partid. Vom trage nişte linii roşii: dacă nu faceţi asta, plecăm.

Nu vreau să abandonăm acum. Nu se pune problema ca Florin Cîţu să-i dea afară pe Drulă, Ghinea, Năsui. Am avut discuţia asta când l-a dat afară pe Voiculescu. Şi domnul Cîţu este supus evaluării coaliţiei. Cîţu are o datorie faţă de coaliţie şi răspunde în faţa coaliţiei. Acum, Cîţu este un pic ocupat cu campania internă. Cîţu va trebui să vină la coaliţie. USR PLUS are de partea lui voturile din Parlament.

Un premier care nu are susţinere în Parlament nu are putere. Noi avem voturile din Parlament. Nu mai schimbăm miniştrii când se trezeşte dimineaţa domnul Cîţu supărat. Da, trebuie să fie o analiză pe fiecare minister. Dar cred că coaliţia se va aşeza după congresul PNL. Aritmetic nu există altă variantă de guvernare. Noi cu PSD nu încăpem în aceeaşi teacă. Nici UDMR cu AUR nu încap în aceeaşi teacă.

Suntem condamnaţi să guvernăm ţara. Sunt 2 poli de putere în PNL. Oamenii nu ştiu la ce coadă să se aşeze: la Orban sau la Cîţu?  Şi pe mine mă surprinde tămbălăul din PNL. Liberalii îşi sapă nişte tranşee pe care vor trebui să le astupe. În Camera Deputaţilor avem doar cu 2 voturi în plus pentru legile organice, suntem la limită”

Despre procesul României cu Gabriel Resources pe exploatarea Roşiei Montane, liderul grupului parlamentar al USR PLUS, Ionuţ Moşteanu, nu crede că România va plăti o factură de 4 miliarde de lei pentru nerespectarea angajamentelor asumate.


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...









Lasă un răspuns - parerea ta conteaza...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.