Actualitate

Lovitură dură pentru Firea. Ce conține motivarea desființării celor 22 de companii municipale

Motivarea Curtii de Apel in desfiintarea companiilor municipale
Motivarea Curtii de Apel in desfiintarea companiilor municipale

O nouă lovitură pentru Gabriela Firea în odiseea mega-holdingului municipal pe care l-a creat la Primăria Capitalei. A fost publicată motivarea deciziei de desființare a celor 22 de companii municipale, iar argumentele instanței par greu de contestat. Reamintim că decizia este definitivă, dar primarul general al Capitalei a anunțat că vor fi folosite și căile excepționale de atac.


Gabriela Firea se află sub tirul Opoziției după publicarea motivării deciziei Curții de Apel București. USR a organizat marți o conferință de presă, condusă de liderul formațiunii, Dan Barna, iar fostul concurent al lui Firea la fotoliul de primar, Nicușor Dan, a lansat și el un atac pe aceeași temă.

Motivarea deciziei Curţii de Apel este o lovitură devastatoare pentru Gabriela Firea, consideră USR. Potrivit instanţei, problema companiilor nu ar fi legată doar de modul în care a fost votată înfiinţarea lor, ci şi de “simulacrul de asociere cu SC Service Ciclop SA”, una dintre companiile din subordinea Primriei.

Judecătorii au considerat că această asociere este doar una de faţadă şi că, tocmai din acest motiv, nu respectă exigenţele legale, susțin oficialii USR.

În aceste condiții, USR Bucureşti îi cere Gabrielei Firea să recupereze de urgenţă sumele cheltuite de companiile municipale şi “să închidă toate robinetele prin care banii publici se duc spre aceste societăţii”.

Companiile trebuie desfiinţate, insistă USR, iar motivarea sentinţei Curţii de Apel nu lasă niciun dubiu în această privinţă. Gabriela Firea a anunțat la sfârșitul anului trecut că va contesta decizia instanței.

“Motivarea deciziei date de Curtea de Apel este chiar mai devastatoare pentru Gabriela Firea decât este decizia în sine. Instanţa constată nu una, ci două încălcări grave ale legii. Avem aşadar încă o dovadă că înfiinţarea companiilor a fost cea mai proastă decizie pe care a luat-o un primar al Capitalei în ultimii 30 de ani. Şi, din acest motiv, decizia instanţei ar trebui să fie punctul final de carieră politică şi administrativă pentru Gabriela Firea. Companiile pe care le-a înfiinţat sunt adevărate maşinării de stors bani din bugetul Capitalei. S-au tocat 500 de milioane de euro, din care mai bine de 3 milioane au fost cheltuiţi după publicarea deciziei instanţei. Acest prejudiciu trebuie recuperat de la Gabriela Firea şi directorii companiilor”, a declarat Dan Barna, preşedinte USR.

Aceste companii municipale au două probleme de fond, arată și Roxana Wring, șefa USR București: prima este legată de votul prin care s-a decis înfiinţarea lor, iar a doua este legată de asocierea de faţadă cu SC Service Ciclop SA.

“Gabriela Firea nu mai are acum absolut nicio scuză şi niciun pretext să mai amâne desfiinţarea companiilor. Există o decizie definitivă şi executorie, există acum şi o motivare a acestei decizii luate de Curtea de Apel. Instanţa arată că problemele nu pot fi reparate din mers, aşa cum ar fi sperat primarul general”, a declarat Roxana Wring, preşedinte USR Bucureşti şi consilier municipal.

Oficialii USR au precizat că vor solicita încă o dată Curţii de Conturi să verifice modul în care au fost risipiţi banii bucureştenilor de către companiile municipale.

“Gabriela Firea trebuie să-şi asume responsabilitatea acestei situaţii catastrofale pe care a generat-o în Bucureşti. I s-a spus de la bun început că aceste companii vor fi un eşec managerial şi financiar pentru Capitală. Însă a preferat să meargă mai departe. Iar acest lucru este încă o dovadă că adevăratul scop al Gabrielei Firea a fost cu totul altul”, a declarat Ana Ciceală, consilier municipal USR.

Ce spune Nicușor Dan despre motivarea instanței

Fostul candidat la Primăria Capitalei, Nicușor Dan, spune că motivarea Curții de Apel în dosarul privind anularea celor 22 de companii ale Primăriei Capitalei confirmă argumentele sale în momentul în care s-a solicitat în instanță desființarea acestor “companii create pentru camarila strânsă în jurul administrației Firea”.

Instanța a reținut că modalitatea de înființare a acestor companii a fost ilegală, deoarece s-a făcut cu votul a jumătate plus unu din numărul total de consilieri și nu cu votul a două treimi, așa cum ar fi fost necesar, deoarece vorbim de proiecte care privesc patrimoniul Capitalei, explică Dan.

De asemenea, instanța a constatat că în cele 22 de companii nou înființate Consiliul General al Municipiului București are o pondere mult prea mare, iar celălalt asociat, Ciclop SA, este tot o societate comercială a Primăriei Capitalei.

“Concret, instanța spune că ne aflăm în fața unei păcăleli, deoarece Ciclop SA nu poate veni cu bani sau expertiză pentru a presta servicii ce nu au nici o legătură cu profilul său de activitate. Ciclop SA se ocupă de service auto și, prin urmare, nu poate ocupa de turism, de servicii medicale sau de parcurile Capitalei”, scrie Nicușor Dan.

Primăria Capitalei a solicitat motivarea de urgență a deciziei Curții de Apel

Viceprimarul General al Capitalei, Aurelian Bădulescu, consilier general în Consiliul General al Municipiului București, a solicitat public în noiembrie 2018 “motivarea de urgență a Deciziei Civile prin care Curtea de Apel anulează hotărârile de înființare a companiilor municipale, în vederea asigurării respectării dreptului la apărare și dreptului la un proces echitabil”.

Aurelian Bădulescu explica la acel moment că este așteptată motivarea în condițiile în care “înțelegem să ne îndreptăm împotriva acesteia, atât prin exercitarea căilor extraordinare de atac prevăzute de dispozițiile Codului de procedura civilă și, totodată, ne rezervăm dreptul de a ne adresa organelor abilitate să cerceteze încălcarea cu intenție a dispozițiilor legale aplicabile în prezența cauza (…), cu atât mai mult cu cât decizia în discuție este în totală contradicție cu sentința pronunțată de Tribunalul București în aceeași cauza”.

Viceprimarul Capitalei a mai explicat că urgentarea redactării motivației este justificată și de faptul că, fiind vorba despre încheierea unui exercițiu bugetar, hotărârea pronunțată are un impact major asupra bugetelor și angajaților acestor companii, se creează un “prejudiciu imens Primăriei Municipiului București prin încercarea de împiedicare a desfășurării activităților ce țin de interesul general al cetățenilor și, respectiv, blocarea activității administrației publice locale”.

De asemenea, în argumentarea juridică a solicitării sale, Aurelian Bădulescu a mai explicat că “hotărârea pronunțată este nelegala și netemeinica și în contradicție evidența cu dispozițiile legii administrației publice locale, republicată -215/2001, atât timp cât pentru înființarea societăților pe acțiuni este necesară și suficientă majoritatea cerută de art 45 alin 2,” respectiv se adopta cu votul majorității consilierilor locali în funcție următoarele hotărâri ale consiliului local…f) hotărâri privind asocierea sau cooperarea cu alte autorități publice, cu persoane juridice române sau străine…” și nicidecum cu votul a două treimi din numărul total al consilierilor locali în funcție, cum în mod eronat ați acreditat prin hotărârea pronunțată.

Potrivit oficialului PMB, nu se poate discuta de un exces de putere din partea Consiliului General al Municipiului București, atât timp cât înființarea unei societăți prin asocierea dintre o autoritate publică și o persoană juridică nu încalcă nici Constituția României, nici Legea Concurenței nr.21/1996 sau legea achizițiilor publice 98/2016″.

Gabriela Firea: ”Ar trebui să fie un alt proces prin care Registrul Comerţului să radieze aceste societăţi”

Primarul general al Bucureştiului, Gabriela Firea, a declarat, în 23 noiembrie 2018, că, prin înfiinţarea companiilor municipale s-a dorit „stârpirea mafiei din Capitală”, ea anunţând că aşteaptă motivarea instanţei. Firea susţine că nu vor fi desfiinţate societăţile, pentru că au activitate, şi precizează că vor fi folosite toate căile de atac.

”Nu am făcut altceva decât să stârpim mafia din Capitală. M-aş fi aşteptat ca USR să fie alături de mine pentru că şi reprezentanţii lor spuneau, în campania electorală, că în Capitală sunt cinci-şase firme căpuşă care câştigă pe bandă rulantă toate contractele şi că trebuie făcut ceva. Eu aştept motivarea instanţei, sunt convinsă că ni se va da câştig de cauză. Practica judiciară trebuie să fie unitară, cred că sunt şi probleme de constituţionalitate, pentru că nu poţi să impui doar muinicipiului Bucureşti şi nu întregii ţări un vor de două treimi, sugerând că bugetul este parte componentă a patrimoniului”, a declarat, la acel moment, primarul general.

Gabriela Firea a afirmat că decizia Curţii de Apel Bucureşti nu spune ce este de făcut în continuare şi nu ţine loc de act juridic de desfiinţare a companiilor. ”Ar trebui să fie un alt proces prin care Registrul Comerţului să radieze aceste societăţi, dar nu se poate aşa ceva câtă vreme ele au fost înfiinţate legal. Nu au cum să fie desfiinţate aceste companii pentru că sunt înfiinţate legal”, a mai spus Gabriela Firea. Primarul general a precizat că vor fi folosite toate căile de atac şi a adirmat că speră că, într-un final, Primăria Capitalei va avea câştig de cauză.

Curtea de Apel Bucureşti a decis, în 22 noiembrie, anularea tuturor hotărârilor de înfiinţare a companiilor municipale ale Primăriei Capitalei, în urma unui proces iniţiat de USR Bucureşti, în anul 2017. Decizia instanţei este definitivă.

Motivarea instanței, un document de 33 de pagini

Curtea de Apel București reține, în motivarea de 33 de pagini, că hotărârile de Consiliu a căror nulitate a fost solicitată au fost adoptate cu o majoritate simplă, de 27, 28 sau 29 voturi pozitive.

În momentul adoptării fiecărei hotărâri, în CGMB existau 50 de consilieri locali în funcție.

“Curtea conchide că nu s-a respectat o condiție esențială de valabilitate a hotărârilor – adoptarea acestora cu votul a două treimi din numărul total al consilierilor locali în funcție, astfel că aceste acte administrative sunt nelegale“, se spune în motivarea Curții de Apel.

Preluare realitatea.net


Lasa comentariul tau...