Actualitate

Ludovic Orban răspunde cererilor PSD: Nu se pot dubla alocațiile și nici mări cu 40 la sută pensiile

Premierul Ludovic Orban a răspuns duminică, la România TV, ce poate și ce nu poate financiar guvernul legat de cererile tot mai gălăgioase ale PSD legate de dublarea alocațiilor pentru copii și creșterea cu 40 la sută a pensiilor. Ambele, acum, sunt imposibil de acoperit financiar, lăsând țara în incapacitate de plăți.

„Majorarea cu 40 la sută ar fi fost foarte greu de făcut chiar în condițiile în care eram într-o situație economică favorabilă, așa cum arătau datele la începutul anului, atunci când am adoptat bugetul. Suntem într-o criză economică, suntem într-o criză care a afectat atât veniturile la bugetul de pensii, cât și veniturile bugetului de stat. Se vede limpede că majorarea cu 40 la sută este o majorare care nu poate fi susținută financiar pentru că ea generează un pericol grav pentru echilibrul bugetar al României, riscând să afecteze capacitatea României de a face față tuturor plăților. Vom crește pensiile, procentul nu îl voi prezenta public decât atunci când vom avea finalizate toate aceste evaluări, analize”, a spus premierul.

România nu își permite nici dublarea alocațiilor pentru copii, care ar presupune un efort bugetar de 7 miliarde de lei.

Situația pandemiei a creat o criză economică nemaiîntâlnită în multe țări, începând cu SUA unde recesiunea a atins cote alarmante.

Aurelia Apostol, AMPress

Powered by WPeMatico



LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...









Lasă un răspuns - parerea ta conteaza...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.