Social Media

Urmeaza nunta si vrea un copil: Maria Constantin și-a găsit sufletul pereche și nu îi este rușine să recunoască.

Maria Constantin și-a găsit sufletul pereche și nu îi este rușine să recunoască. Artista este mai îndrăgostită ca niciodată,  gata să fie, încă o dată, mireasă și poate să mai facă un copil. 

Într-un interviu recent, cântăreața de muzică populară a vorbit despre nunta care ar urma să vină în curând. Totodată, Maria i-a adresat multe cuvinte de laudă iubitului ei, Robert Stoica, despre care spune că este „omul în care să mă sprijin”.

„Mi-am găsit omul în care să mă sprijin, să mă iubească așa cum sunt eu și să mă înțeleagă. Asta e cel mai important. Da, îți dai seama că o să urmeze și acest pas (nr. nunta), dar nu ne-am gândit acum la chestia asta.

Cu siguranță, dacă voi face o nuntă, când o voi face, dar oricum am înțeles că nu actul acela te ține și nu te va face mai fericit, va fi un evenimt mic și foarte discret. Doamne ajută!”, a declarat, la Antena Stars, iubita lui Robert Stoica.

Ce spune despre al doilea copil
„Important este că am copilul mare și sănătos, e foarte fericit că are mama doar un băiat. Nu am discutat cu el despre asta (nr. dacă-și dorește un frățior sau o surioară), nu știu dacă și-ar dori, nici noi nu ne-am gândit momentan la asta. Vedem, ce o vrea Dumnezeu”, a mai spus îndrăgita cântăreață de muzică populară.

Dezvăluiri despre iubitul care o face foarte fericită
După ce Maria Constantin a rememorat perioada dureroasă prin care a trecut când a divorțat de primul soț, Mirela Vaida a schimbat subiectul spre unul pozitiv: “Acum vorbim despre lucruri frumoase… acum tu nu ești singură (n.r.: are un iubit). Eu cred că bucuria ar trebui împărtășită”.

Artista de 33 de ani a reacționat imediat și a subliniat că va face mai multe dezvăluiri despre Robert atunci când relația lor va trece testul timpului. Partenerul de viață al Mariei Constantin a fost supranumit “Craiul de Argeș”, conform jurnaliștilor starpopular.ro, și a însoțit-o la cununia interpretului de muzică populară Valentin Sanfira cu frumoasa Codruța Filip.

“Este destul de bine că nu sunt singură, pentru că mă gândesc că, na, nu sunt nici urâtă, nu am nicio problemă, înseamnă că… ar fi o problemă să nu fiu cu cineva! Nu, nu este o persoană publică.

Dar, după cum spuneam, de ceva timp nu mai dau detalii despre viața mea persoanlă și încerc să o țin departe de ochii presei, pentru că, până în momentul în care o să fiu eu sigură că e omul potrivit, la momentul potrivit și cred eu și bănuiesc, voi bănui că va fi cu mine până la adânci bătrâneți, cu siguranță nu o să dau niciun detaliu.

Pentru că nu vreau să se mizeze atât de mult pe această temă personală”, a mai declarat vedeta în timpul declarațiilor făcute la “Acces Direct de Weekend”.

Abonati-va la canalul Telegram Adpres Media pentru a primi toate stirile.

LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...










Lasă un răspuns - parerea ta conteaza...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.