Actualitate

Maria Grapini sancționează dur dublul limbaj al liberalilor: Cum este posibil să aperi un prim-ministru penal?!

Europarlamentarul PPU (social-liberal), Maria Grapini, a avut, la Antena 3, o intervenție tranșantă față de informațiile apărute în mass-media, confirmate de premierul Cîțu, privind faptul că acesta a fost prins băut la volan, în SUA, și a făcut două zile de închisoare.

Intervenția europarlamentarului Rareș Bogdan, care a încercat să-l apere pe premier, a generat revolta Mariei Grapini care l-a pus la punct pe liderul PNL.

“Argumentația domnului Rareș Bogdan este pur și simplu glumeață. Să compari un lucru extrem de grav, și anume, să conduci sub influența alcoolului, cu trasul fetițelor de codițe, este hilar. Premierul Cîțu a ascuns acest lucru și, din punctul meu de vedere, este inadmisibil. Trebuia să se ducă la președintele Iohannis! Nu știm dacă i-a spus sau nu acest lucru…

Dacă, însă, nu i-a spus este un exemplu elocvent de lipsă de moralitate”, a punctat eurodeputatul Grapini care i-a reamintit, în context, lui Rareș Bogdan că, pe vremea când acesta era jurnalist iar dânsa ministru, acesta a urlat, efectiv, pe marginea unui fake news care o viza pe Maria Grapini și, practic, i-a interzis un drept elementar la replică.

„Ați și fost, de altfel, amendat de CNA pentru acest lucru. Problema este că dvs ați argumentat “cazul Cîțu” absolut lamentabil. Știți că domnul comisar al Irlandei și-a dat demisia pentru că a participat la o masă, în plină pandemie, și nu a respectat distanțarea socială. Știți că domnul premier Ponta și-a dat demisia, deși nu era în obligația sa ca o clădire privată să fie asigurată la incendiu”, a mai spus europarlamentarul Grapini.

“Ați folosit, de fiecare dată, la doar o simplă suspiciune, la o acuzație nedovedită, cuvântul ”penal”, iar acum avem un dosar penal cu închisoare executată și ne spuneți că premierul stă în funcție datorită performanței economice. Florin Cîțu nu a performat nimic!”, a conchis Maria Grapini.

Abonati-va la canalul Telegram Adpres Media pentru a primi toate stirile.

LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...










Lasă un răspuns - parerea ta conteaza...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.