Actualitate

Măsură radicală a popularilor europeni. FIDESZ condus de premierul ungar Viktor Orban a fost suspendat din PPE

Zsolt Semjen și Viktor Orban Foto: alfahir.hu

Partidul Popular European a luat, miercuri, decizia de suspendare a FIDESZ, partidul condus de premierul ungar Viktor Orban.

Președintele PPE, Joseph Daul, a anunțat pe Twitter că Fidesz va fi suspendat cu efect imediat.

„Fidesz va fi suspendat cu efect imediat până la noi decizii, ca urmare a votului de astăzi a membrilor PPE (190 pentru, 3 împotrivă).

Acelasi anunţ a fos făcut şi de europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan, purtător de cuvânt al PPE.

„Asta a decis acum Adunarea Politică a PPE cu 190 voturi pentru și 3 voturi împotrivă în cadrul unui vot secret. Această decizie intră imediat în vigoare. Partidul Național Liberal a votat în favoarea acestei decizii. Viktor Orban și reprezentanții Fidesz au părăsit sala”, a scris Mureșan, pe Facebook.

 

Decizia, adoptată în urma unui vot al delegaţilor din partidele membre PPE reuniţi la Bruxelles, a fost luată după mai multe apeluri ca partidul premierului ungar Viktor Orban să fie supus unor măsuri disciplinare pentru încălcarea principiilor statului de drept şi că deformează adevărul privind imigraţia în blocul european.

Guvernul naţional-conservator al lui Orban, a lansat anterior o campanie anti-UE sub sloganul „Şi voi aveţi dreptul să ştiţi ce pregăteşte Bruxellesul”. FIDESZ și Viktor Orban au atacat constant Comisia Europeană și alte instituții europene.

Suspendarea va atrage după sine:

– Nu va mai participa la nicio întâlnire a grupului

– Nu va avea drept de vot

– Nu va avea drept de propunere a candidaților pentru diverse funcții

Totodată, suspendarea formațiunii lui Orban s-a produs pe fondul unui compromis la care au ajuns conducerea PPE și cea a FIDESZ.

Compromisul prevede că suspendarea se va produce, iar ea va dura până când comitetul de evaluare va întocmi raportul său.

„Acordul dintre FIDESZ și PPE este un truc rușinos pentru Europa, menit să asigure rămânerea formațiunii lui Orban în grupul popularilor europeni”, a reacționat liderul ALDE EU, Guy Verhofstadt.

Acest acord nu are nimic de-a face cu realitățile din Ungaria, a mai scris Verhofstadt pe Twitter.

Potrivit europarlamentarului PNL Siegfried Mureșan se înființează un Comitet de Evaluare condus de fostul președinte al Consiliului European, Herman van Rompuy care va evalua respectarea statului de drept și a valorilor PPE în Ungaria și va prezenta un raport.
Premierul Ungariei a afirmat, într-o conferință de presă, că nu va exista doar o evaluare a PPE, ci și una pe care o va face FIDESZ, în acest sens urmând a fi însărcinat un comitet de „trei înțelepți”.

Unii oficiali ai FIDESZ au anunțat zilele trecute că dacă partidul va fi suspendat, atunci va părăsit definitiv PPE.

Lucian Ionescu

 

 


Lasa comentariul tau...