Sanatate

Măsuri fără precedent în Sănătate. Tradiția care trebuie să dispară

buburuza.ro   buburuza.ro

 

Victor Costache, ministrul Sănătăţii a afirmat, joi seară, că va căuta soluţii pentru descurajarea plăţilor informale, adică, a şpăgilor, din spitale, potrivit  transparentnews.ro

De asemenea, ministrul a recunoscut că acest fenomen nu va dispărea peste noapte, dar va trebui să găsească soluţii pentru ieşirea din „zodia şpăgii”

„Nu cred că există o soluţie magică, dar trebuie să ieşim din zodia şpăgii. Sunt spitale din România în care acest fenomen nu mai există. De aceea nu îmi place să dăm vina pe pacienţi, ştiţi bine că unul dintre clişeele şpăgii este că nu-i poţi opri pe pacienţi să dea plicuri. Fals! Există multe spitale din România unde acest fenomen a fost eradicat. De aceea nu cred că trebuie să trecem nici în extrema cealaltă. (…) Soluţiile implementate în spitale de care spuneam, aşteptăm un punct de vedere al juriştilor, dacă se poate implementa în contractele care se semnează, că astfel de practici duc la încetarea contractului de muncă. Ar trebui lucrat împreună cu Colegiul Medicilor pentru a da şi sancţiuni la nivelul Colegiului Medicilor. Este într-adevăr un fenomen reprobabil, care nu se întâlneşte în UE, dar nu trebuie transferată această vină în seama pacientului. Pot să vă asigur că toleranţa este zero. O campanie exclusiv dirijată de Ministerul Sănătăţii este sortită eşecului, ar trebui să clonăm de vreo 10 ori Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii pentru a-l trimite”, a mai declarat Victor Costache.

În acest context, Costache a mai spus că se poate recurge la sancţiuni extrem de dure care pot ajunge la desfacerea contractului de muncă a medicilor sau asistentelor medicale care ar lua şpagă.

„Probabil câteva exemple cu încetarea contractului de muncă ar fi foarte bune, care ar fi aduse atenţiei opiniei publice. Nu există o singură măsură care să funcţioneze, dar este un fenomen care s-a mai diminuat odată cu creşterea salariilor corpului medical şi ale asistentelor medicale, chiar a dispărut această senzaţie de empatie din partea populaţiei care exista în trecut, faptul că medicii aveau într-adevăr salarii mici şi asistentele medicale. Era un stimulent în acest sens. În momentul de faţă, opinia publică este conştientă că aceste lipsuri au dispărut şi este doar un fenomen care trebuie combătut”, a mai spus Victor Costache.

Lucian Ionescu

pni.ro%20

Comment here