Sanatate

Medic de familie care refuză, cu argumente legale, pacienții care nu se vaccinează: E dreptul lor, dar e și dreptul meu

medic de familie

 

Un medic de familie anunță că renunță la pacienții care nu se vaccinează împotriva coronavirusului. Doctorul Cătălin Petrencic are și un argument legal în favoarea sa, care spune că „asigurații au obligația să respecte cu strictețe tratamentul și indicațiile medicului”. Acesta a declarat la Digi24 că el și asistentul său lucrează într-un cabinet de la țară și au făcut dovada că au încredere deplină în acest vaccin.

„Cei mai mulți vor să se vaccineze, dar am și pacienți care refuză vaccinarea. Pentru că se apropie etapa a doua de vaccinare și pentru că am mulți pacienți cronici peste 65 de ani, am început pe cei care s-au prezentat la cabinet să-i întreb cum vor proceda, dacă se vor vaccina sau nu. Vineri am avut 19 persoane, 10 au spus da, 2 nu și 7 că se mai gândesc. Astăzi am avut o discuție mai aprinsă cu o pacientă cronică, cu mai multe boli, care mi-a spus clar că ea nu se vaccinează. De aici mi-a venit această idee, mi se pare anormal ca un pacient înscris la mine cu asemenea comorbitități să aibă asemenea reacție. Până acum venea, lua rețeta, o consultam, urma indicațiile și acum spune nu la o întrebare, știind că eu m-am vaccinat în urmă cu o săptămână”, a explicat doctorul.


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...





Lasă un răspuns - parerea ta conteaza...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.