Social Media

Nelson Mandela: Casa lui Nelson Mandela devine hotel de lux. Casa aparține fundației care-i poartă numele.

Transformarea casei lui Nelson Mandela în afacere profitabilă este văzută ca în contradicție cu idealurile adversarului apartheidului și fost președinte al Africii de Sud. Casa lui Nelson Mandela, situată în Johannesburg, aparține la ora actuală fundației care-i poartă numele și care a transformat-o în business, scrie The Continent.

Departe de viziunile și idealurile lui „Madiba”

Admirateorilor fostului președinte al Africii de Sud, care a murit în 2013 la vârsta de 95 de ani, nu prea le place conceptul, departe de idealurile pe care „Madiba” le-a susținut întotdeauna în lupta împotriva inegalităților sociale și economice.

Dar hotelul a fost deschis publicului la începutul lunii august și poate găzdui până la 18 oaspeți, în 9 camere diferite, la prețuri variind de la 300 de dolari (aproximativ 255 de euro) la 1.000 USD (850 euro) pentru apartamentul prezidențial.

Într-un comunicat de presă, Fundația Nelson Mandela – proprietarul imobilului – apără acest concept și dă asigurări că vrea să ofere posibilitatea turiștilor „de a fi scufundați în acest mediu intim”, cât mai aproape de valorile fostului lider sud-african.

Ipocrizie

„Astăzi, mai mult ca oricând, într-un moment în care lumea are nevoie de o distribuție egală a vaccinurilor pentru a proteja viețile, idealurile lui Nelson Mandela de egalitate și eradicare a sărăciei sunt necesare mai mult ca niciodată”, indică respectivul comunicat de presă, scrie Le Point.

„Pentru că nimic nu este mai bun pentru egalitate și eradicarea sărăciei decât o noapte într-un hotel de lux”, a comentat ironic The Continent.

Pe rețelele de socializare, s-au ridicat multe voci împotriva acestui proiect, chiar înainte de a se realiza. Mai ales că, potrivit unora, familia apropiată a lui Nelson Mandela nu ar fi fost consultată. Încă un afront adus memoriei acestui mare apărător al drepturilor omului?

Abonati-va la canalul Telegram Adpres Media pentru a primi toate stirile.

LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...










Lasă un răspuns - parerea ta conteaza...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.