Actualitate

NESIMTIRE CAT INCAPE: FLUTUR – Gheorghe Flutur figurează internat la Boli Infecțioase, dar stă singur într-un salon de la Chirurgie

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a fost internat, marți seară, la Spitalul Județean de Urgențe „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, după ce a fost testat pozitiv cu coronavirus. Șeful PNL Suceava se afla în izolare la domiciliu de duminică, după ce a intrat în contact cu persoane testate pozitiv, iar probele i-au fost recoltate acasă și au fost transmise de DSP pentru analiză la Institutul „Matei Balș” din București.

Rezultatele au venit în cursul zilei de marți, iar Gheorghe Flutur a fost transferat de acasă la spital cu o ambulanță SMURD. Liderul PNL a declarat, miercuri dimineață, presei centrale că nu prezintă simptome specifice.

Conform informațiilor transmise de angajați ai spitalului, președintele Consiliului Județean a fost internat la Secția Chirurgie din corpul nou al Spitalului Județean. El se află singur într-o rezervă cu baie și duș. În documente, Gheorghe Flutur figurează însă internat la Secția de Boli Infecțioase care funcționează într-o clădire de la Spitalul vechi.

În schimb, medicii sunt internați pe un palier cu o singură baie comună, fără duș.

Totodată, Ministerul Sănătății a transmis, miercuri dimineață, că în urma verificărilor de la Spitalul Județean a dispus că „pacienții confirmați pozitiv la COVID 19 vor fi repartizați la secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean Suceava care se află într-o clădire pavilionară separată. Această clinică are 248 paturi, din care în prezent sunt ocupate 108”.

În conformitate cu regulile impuse de Ministerul Sănătății, persoanele testate pozitiv cu coronavirus trebuie să fie internate în Secția de Boli Infecțioase de la Spitalul vechi. (stirisuceava)

Cascada Bucias



   

Comment here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.