Actualitate

Nicuşor Dan, după protestul Companiei Municipale Parcuri şi Grădini: Nu mă las intimidat

Nicusor Dan

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat luni că, drept răspuns la protestul angajaților Companiei Municipale Parcuri şi Grădini, a propus Consiliului General al Municipiului Bucureşti urgentarea desfiinţării companiei cu pricina prin încetarea contractului de delegare. Edilul a mai spus că nu se lasă intimidat de presiuni.

Conform unui comunicat transmis de Primăria Capitalei, edilul a decis să supună votului Consiliului General de vineri încetarea delegării serviciilor publice către Compania Municipale Parcuri şi Grădini.

Potrivit aceleiaşi surse, salariaţii companiei sunt plătiţi la zi. De asemenea, la protestul de vineri primarul Capitalei i-a asigurat pe aceştia că îşi vor primi salariile până la desfiinţarea companiei şi i-a încurajat să se înscrie la angajările pe care ALPAB le va deschide.

„Nu mă las intimidat de astfel de presiuni, în care angajaţii companiilor municipale sunt manipulaţi de interese din zona PSD, care doresc să-şi păstreze privilegiile necuvenite. Ca exemplu, pentru angajaţii Companiei Parcuri şi Grădini, dar şi pentru alţii care se gândesc să procedeze ca ei, am propus Consiliului General al Municipiului Bucureşti să urgentăm desfiinţarea acestei companii prin încetarea contractului de delegare. Sunt un om rezonabil, atent la problemele oamenilor, nu şi atunci când se întrece măsura. Iar azi s-a întrecut măsura. Companiile municipale vor fi desfiinţate, pentru că sunt o uriaşă risipă. Am anunţat-o de câteva luni, sper ca toată lumea să fie rezonabilă, astfel încât costul social să fie cât mai mic”, a declarat Nicuşor Dan, citat de DIGI24.ro.

.


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...





Lasă un răspuns - parerea ta conteaza...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.