Vremea

Ninsori, vânt şi polei, până marţi dimineaţa, în jumătatea de sud a ţării

lapovita și polei 1

 

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o informare de ninsori, vânt şi polei, până marţi dimineaţa, în jumătatea de sud a ţării.

În intervalul 09 ianuarie, ora 23:00 – 12 ianuarie, ora 06:00, în jumătatea de sud a țării precipitațiile se vor extinde treptat și se vor acumula cantități, local de peste 20…30 l/mp.
Va ninge pe arii mai extinse și însemnat cantitativ, în special în noaptea de duminică spre luni (10/11 ianuarie) și pe parcursul zilei de luni (11 ianuarie) când se va depune strat de zăpadă, local consistent. Vor fi și intervale cu ploaie și lapoviță și se va forma polei.

Din dimineața zilei de luni (11 ianuarie) vântul se va intensifica treptat, local vor fi rafale de 40…50 km/h, iar la munte, la altitudini de peste 1700 m se vor depăși 60 …70 km/h și va fi viscol.

Probabilitatea de apariție a intervalelor de timp cu precipitații va fi ridicată pe aproape întreg parcursul săptămânii viitoare, iar din a doua parte a acesteia vremea va deveni mai rece decât în mod normal la această dată.

AMPress


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...



Lasă un răspuns - parerea ta conteaza...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.