Actualitate

Nu s-a mai pomenit asa ceva in toata Romania!

abriel Radu-Ichim (37 de ani), duhovnicul surzilor din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, a îngropat pe propria cheltuială morţii îngheţaţi de la morga Spitalului Judeţean de Urgenţă din Bacău, în postul Paştelui.

Morţii „nerevendicaţi“ de nimeni de la morga Spitalului Judeţean de Urgenţă din Bacău au avut parte de înmormântare creştinească.

Este vorba de zece trupuri neînsufleţite, unele care stăteau de mai bine de un an în sertarele îngheţate de la Prosectura din Bacău. În următoarele săptămâni, preotul băcăuan vrea să-i înmormânteze, tot pe buzunarul lui, pe toţi copii părăsiţi la morga din Bacău. Este vorba doar de micuţii care au apucat să trăiască câteva zile, care au certificat de naştere şi nume.

„Am aflat şi eu că morga din Bacău se umpluse. Mai mult, a apărut o defecţiune la unul dintre frigidere, care nu mai răcea. Temperatura era undeva la 2 grade plus. M-am angajat să ajut, să îngrop creştineşte toate trupurile, cu toate cele de trebuinţă“, a spus preotul Gabriel Ichim. Preotul băcăuan a ţinut legătura cu angajaţii de la Morgă şi cu cei care lucrează la Serviciul de Medicină Legală din Bacău. Au fost întocmite actele necesare, au fost căutate, din nou, familiile aparţinătoare. Primul pas a fost găsirea locurilor de veci, lucru dificil într-un oraş precum Bacăul.

„Au fost 13 morţi la morgă, dar după ce s-au făcut demersuri, au fost luaţi de către familii trei dintre ei. Eu am îngropat 10. Trei la Cimitirul Sărata, şase la Parohia Holt şi unul în Şerbăneşti“, a spus parohul, potrivit mitopolia.md.


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...

Comment here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.