Dieta

O nouă tendinţă culinară în Statele Unite

buburuza.ro   buburuza.ro

Fripturile şi burgerii vegetarieni şi vegani, o nouă tendinţă culinară în Statele Unite, au înregistrat miercuri o primă victorie în instanţă în lupta pentru libertatea de a utiliza referinţe la carne pe etichetele acestor tipuri de produse, informează AFP.

Un tribunal federal a suspendat o lege din statul Arkansas ce prevede interdicţia de a folosi cuvinte precum ”carne”, ”cârnaţi”, ”friptură” sau ”burger” în prezentarea acestui tip de produse fără carne, chiar dacă erau urmate de precizarea ”vegetarian”, ”pe bază de plante” sau ”vegan”.

Legea, care a intrat în vigoare în iulie, prevedea amenzi de 1.000 de dolari pentru fiecare produs etichetat necorespunzător.

Compania Tofurky, care produce un înlocuitor de friptură de curcan pe bază de tofu, a depus o plângere în iulie în numele libertăţii de exprimare, garantată de primul amendament din Constituţia americană.

”Atunci când consumatorii aleg produse pe bază de plante nu o fac pentru că sunt înşelaţi, ci pentru că sunt conştienţi de consecinţele sanitare şi de mediu ale consumului de produse din surse animale”, a declarat directorul Tofurky, Jaime Athos.

Kristine Baker, judecător federal în oraşul Little Rock din Arkansas, a declarat miercuri că ”Tofurky are şanse să câştige pe fond” şi că ”ar suferi un prejudiciu ireparabil” dacă legea ar rămâne în vigoare. Prin urmare, a suspendat legea în aşteptarea unei examinări în fond a dosarului.

De asemenea, au fost luate măsuri legale împotriva unor legi similare adoptate în Missouri, Mississippi şi Louisiana, cu sprijinul influentei organizaţii Uniunea Americană pentru Libertăţi Civile (ACLU), a ONG-ului The Good Food Institute şi a grupului Animal Legal Defense Fund.

”Suntem încântaţi de faptul că tribunalul a blocat acest efort clar neconstituţional de a înăbuşi concurenţa prin cenzură. Parlamentele care au adoptat sau au luat în considerare astfel de legi absurde ar trebui să ia la cunoştinţă”, a declarat un avocat al ACLU, Brian Hauss.

Deşi friptura de soia nu este o noutate, companiile au dus-o la nivelul următor, utilizând tehnologii sofisticate pentru ca preparatul să se apropie cât mai mult de gustul, culoarea, mirosul sau textura cărnii.

În ultima vreme, burgerii pe bază de cereale, hot dog-ul cu tofu şi alte tipuri de ”carne falsă” au câştigat treptat teren în localurile fast-food şi pe rafturile supermarketurilor americane.

Potrivit Good Food Institute, vânzările alternativelor la carne în Statele Unite au crescut cu 23 de procente în 2018, în contextul preocupărilor legate de mediul înconjurător, bunăstarea animalelor şi sănătate.

Sursa: News24.ro.

pni.ro%20

Comment here