Sanatate

O tânără cu tumoră cerebrală, infectată cu noul coronavirus, nu poate face RMN nicăieri în țară

O tânără de 26 de ani, din Brașov, cu tumoră cerebrală așteaptă de mai bine de 6 săptămâni să își facă RMN. Examinarea este vitală pentru salvarea ei. Între timp a fost infectată cu COVID, iar singurul aparat disponibil din spital nu este destinat pacienților cu SARS COV 2.

Familia a dat telefoane la mai multe spitale din țară, dar peste tot răspunsul a fost același: Nu există în țara asta un RMN dedicat persoanelor infectate cu coronavirus.

„De ce nu există în țara asta un RMN dedicat persoanelor pozitive cu covid? Este inuman, inacceptabil. Cineva trebuie să se sesizeze. Niciun spital din țară nu face RMN pe pacienți pozitiv Covid. Am discutat și cu mai mulți neurochirurgi, am sunat și la Ministerul Sănătății, și la DSP Brașov, am ajuns și la IGSU, am trimis și un mail acolo, să mi se explice de ce nu se poate face RMN-ul. OK, nu există protocoale de dezinfecție, am înțeles asta, dar nu se poate ca în țara asta să nu existe un RMN dedicat pacienților pozitiv covid care au alte probleme de sănătate”, a spus sora Mariei, potrivit stiri.tvr.ro.

Maria a fost externată după cinci săptămâni, odată cu apariţia ordinului privind pacienţii asimptomatici.
Pentru RMN însă, tânăra mai are de aşteptat. Trebuie să aibă două teste negative pentru Sars Cov 2 și să fie declarată vindecată.


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...

Comment here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.