Actualitate

Orban: Niciun partid sau lider politic nu trebuie să își bată joc de instituția moțiunii de cenzură

orban se miră 1

Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat vineri că depunerea unei moţiuni de cenzură în vacanţa parlamentară este neconstituţională. El spune că „niciun partid și niciun lider politic nu poate să îşi bată joc de această instituţie, transformând-o într-un mijloc de campanie electorală internă”.

”Astăzi, am depus la Curtea Constituţională o sesizare prin care am invocat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament. Privitor la moţiunea de cenzură, din punctul nostru de vedere, nu poate fi depusă decât în sesiune normală, în sesiune ordinară, nu poate fi depusă în vacanţa parlamentară. Pe de altă parte, acceptând prin absurd că s-ar putea depune o moţiune în sesiune extraordinară, care e de fapt o prelungire a sesiunii ordinare pe perioada vacanţei parlamentare, până la începutul sesiunii ordinare următoare, oricum nu s-a întâmplat, eu nu ţin minte ca în 30 de ani să se fi întâmplat o asemenea situaţie, să se depună moţiune de cenzură în plină vară, în vacanţă parlamentară. Mai mult decât atât, moţiunea se depune într-o sesiune extraordinară, ea să fie citită într-o altă sesiune extraordinară şi posibil să fie votată în altă sesiune extraordinară sau în sesiunea ordinară. Din punctul nostru de vedere, este neconstituţional, instituţia moţiunii de cenzură este o instituţie democratică fundamentală, scrisă în Constituţie, care permite unei majorităţi parlamentare să înceteze activitatea unui guvern, dar eu consider că niciun partid politic şi niciun lider politic nu poate să îşi bată joc de această instituţie aruncând-o în derizoriu şi transformând moţiunea de cenzură, un instrument democratic, într-un mijloc de campanie electorală internă”, a declarat Orban, la Timișoara.

AMPress

Powered by WPeMatico


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...





Lasă un răspuns - parerea ta conteaza...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.