Actualitate

Papa Francisc a oficiat sâmbătă slujba la Şumuleu-Ciuc şi Iaşi!

Papa Francisc a oficiat, sâmbătă, de la 11.30, Sfânta Liturghie la Sanctuarul marian din Şumuleu-Ciuc, în cea de-a doua zi a vizitei sale în România. Ulterior, Sanctitatea sa a ajuns la Iaşi, unde a vizitat Catedrala „Sfânta Maria Regină” şi a avut întâlniri cu tinerii şi familiile, la Palatul Culturii.

Papa Francisc a ajuns, sâmbătă, la sanctuarul marian de la Şumuleu Ciuc, locul unde a oficiat o Liturghie Pontificală şi unde, în fiecare an, are loc cel mai mare pelerinaj catolic din Europa Centrală şi de Est.

Oamenii prezenţi pe Aeroportul Transilvania din Târgu Mureş, atât civili, cât şi autorităţi sau forţe de ordine, s-au arătat extrem de emoţionaţi de scurta vizită efectuată pe teritoriul judeţului Mureş de către Papa Francisc.

Prefectul judeţului, Mircea Duşa, a afirmat că este onorat de întâlnirea cu Papa Francisc, arătând că poartă în suflet mulţumirea că este a doua oară când se întâlneşte cu un Suveran Pontif.

„Port în suflet şi plăcerea de a-l fi întâlnit şi pe Papa Ioan Paul al II-lea, când am fost primit oficial la Vatican de Sfinţia Sa, atunci când România, în 2001, a donat pentru prima dată Bradul de Crăciun pentru Vatican”, a declarat Mircea Duşa.

Primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, a arătat, la rândul său, că emoţiile transmise de privirea blândă şi atingerea caldă a unei personalităţi cum este Papa Francisc, sunt unice.

„Într-o viaţă poţi să ai parte de multe bucurii, dar emoţiile transmise de privirea blândă şi atingerea caldă a unei personalităţi cum este Suveranul Pontif Papa Francisc, sunt unice. Aceste trăiri doresc să le împărtăşesc cu toţi târgumureşenii care înţeleg, apreciază şi respectă întreaga activitate a Suveranului Pontif Papa Francisc”, a arătat Dorin Florea.

Mureşenii veniţi în număr destul de mare la Aeroportul Transilvania Târgu Mureş susţin că au auzit de dimineaţă ştirile referitoare la sosirea Sanctităţii Sale, s-au îmbrăcat şi, în ciuda ploii, au parcurs şi câte 20-25 de kilometri pentru a-l zări, chiar şi pentru câteva clipe, pe Papa Francisc.

Peste o sută de mii de persoane din întreaga lumeau participat, sâmbătă, la Sfânta Liturghie oficiată de Papa Francisc la sanctuarul marian de la Şumuleu Ciuc, acolo unde în fiecare an se desfăşoară cel mai mare pelerinaj catolic din Europa Centrală şi de Est.

Pregătirile pentru această vizită istorică au început de câteva luni, mai multe comisii şi sute de oameni lucrând pentru a pune la punct toate detaliile, de la textele liturgice până la veşmintele pe care le-a purtat papa, cardinalii şi episcopii sau darul pe care Sfântul Părinte l-a primit la Şumuleu Ciuc.

Articolul Papa Francisc a oficiat sâmbătă slujba la Şumuleu-Ciuc şi Iaşi! apare prima dată în Cronica Romana.


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...

Comment here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.