Editoriale

Perfida Germanie si cum ține Rusia în brațe, pe ascuns.

Bătălia gazului rusesc se poartă între Joe Biden și Angela Merkel, notează Wolfgang Münchau într-o analiză excepțională publicată în The Spectator.

???? În urmă cu două luni, o navă rusească de montare a conductelor, numită Akademik Cherskiy, a părăsit insula baltică Rügen pentru a finaliza ultimele câteva mile ale celui mai controversat gazoduct din lume. Germania speră că Nord Stream 2 îi va îmbunătăți accesul la vastele rezerve de gaze naturale ale Rusiei. Cu toate acestea, în America proiectul este văzut ca o modalitate prin care Moscova va exercita o influență asupra Europei. Finalizarea acestuia marchează cea mai mare criză diplomatică a relațiilor transatlantice de după războiul din Irak, iar acum, ca și atunci, vedem că Germania se îndreaptă împotriva SUA. De data aceasta, Germania este mult mai hotărâtă.

Încă de la proiectare, conducta – care circulă direct din Rusia către Germania – a fost criticată de multe voci din Europa, care împărtășesc preocupările Americii cu privire la dependența de energia rusă. Unii consideră că este o manevră pentru a permite Rusiei să nu mai trimită gaze prin Ucraina, astfel încât să poată intensifica conflictul de acolo. După arestarea lui Alexei Navalnîi, Parlamentul European a votat anularea proiectului, însă fără vreun rezultat. În Polonia, un ministru chiar l-a comparat cu Pactul Molotov-Ribbentrop. Aceasta este o exagerare crasă, dar indică o seamă de teorii ale conspirației cărora le-a dat naștere Nord Stream 2. Germanii, de exemplu, pedalează pe povestea că americanii sunt împotriva proiectului deoarece vor să vândă propriul lor gaz natural lichid europenilor. Nici acest lucru nu este adevărat.

Controversa arată că relația dintre Germania și Rusia este mult mai strânsă decât se înțelege în general. Gerhard Schröder, fostul cancelar, este un prieten apropiat al lui Vladimir Putin, căruia i-a atribuit faimoasa etichetă de „democrat fără cusur”. Schröder prezidează acum consiliul de supraveghere al Nord Stream 2. În timp ce compania are sediul în Elveția, ea este deținută, de fapt, în totalitate de Gazprom, conglomeratul energetic rus. Angela Merkel a fost mai rezervată în laudele sale față de Putin, dar când ea și Putin se întâlnesc vorbesc în rusă.

Rusia nu este neapărat o țară pe care mulți germani o plac, dar este o țară pe care o înțeleg destul de bine. Politicienii germani au reacționat aproape euforic la rezultatele testelor intermediare ale vaccinului rus Sputnik V la începutul lunii. Comparați acest lucru cu modul în care au disprețuit vaccinul Oxford-AstraZeneca, după ce un oficial german a aruncat afirmația falsă că nu funcționează la persoanele în vârstă. Din punct de vedere tehnic, Sputnik este foarte asemănător cu Oxford. Dar acest lucru nu pare să diminueze nerăbdarea cu care germanii anticipează sosirea sa.

Teoretic, vaccinul și conducta sunt probleme separate, dar ne putem imagina cu adevărat că Germania ar accepta un vaccin rusesc doar pentru a boicota gazul rusesc, ca protest împotriva comportamentului greșit de la Kremlin? Vaccinurile și conducta adâncesc dependența Germaniei de Rusia și dependența Rusiei de piața germană. Asistăm la începutul unei noi prietenii.

În mod surprinzător, Uniunea Europeană pur și simplu nu este un jucător în această relație. Acest lucru a fost dureros de clar în călătoria la Moscova făcută luna aceasta de Josep Borrell, înaltul reprezentant al UE pentru politica externă și de securitate. El a fost umilit de Serghei Lavrov, ministrul de externe al Rusiei, care a anunțat lumii în timpul conferinței de presă comune că UE este „un partener de încredere”. Un ministru german de externe nu ar fi fost niciodată tratat în acest fel. Mai târziu, domnul Borrell a concluzionat că UE trebuie să regândească modul în care tratează Rusia. Uite așa. Dar asta nu se va întâmpla, pentru că Germania nu are niciun interes să lase UE să preia ceea ce devine o relație bilaterală profitabilă.

Ceea ce au în comun Germania și Rusia este o definiție tranzacțională a politicii externe. Pentru Germania, este vorba de facilitarea comerțului și de a face tot ce poate pentru a-și susține surplusul comercial foarte mare. Și dacă Putin începe să-și otrăvească adversarii, cum ar fi Navalnîi? Când a fost întrebată dacă va ieși din Nord Stream în semn de protest, Merkel a spus că cele două probleme ar trebui „decuplate”. Îi place să fie înregistrată condamnând tratamentul aplicat unui lider de opoziție rus, dar nu este dispusă să sacrifice capitalul politic pentru el, darămite să sacrifice aprovizionarea atât de necesară cu gaze.

Abordarea lui Merkel față de politica energetică în ultimii zece ani este unul dintre principalele motive pentru care Germania a devenit atât de dependentă de Rusia. După explozia nucleară de la Fukushima din 2011, ea a decis să accelereze eliminarea treptată a energiei nucleare în Germania. Termenul limită pe care și l-a impus este sfârșitul anului viitor. Odată cu dezactivarea centralelor nucleare, Germania a devenit mult mai dependentă de combustibilii fosili, în general – și de gazul rusesc în special – pentru a satisface nevoile energetice ale industriei sale manufacturiere. Germania nu are un plan B. Acesta este motivul pentru care establishment-ul politic de la Berlin este unit în privința conductei.

Merkel se află acum în ultimele sale luni la putere. Dar succesorul ei ca lider al CDU (și poate ca viitor cancelar) este Armin Laschet, care nu este mai puțin dornic de relații bune cu Moscova. El a criticat „răspândirea populismului anti-Putin comercializabil” în Germania (un comentariu pe care l-a făcut pe vremea când Rusia anexa Crimeea). Și nu a fost timid, în timpul conflictului din Siria, în a acuza SUA că s-au alăturat Statului Islamic împotriva lui Bashar al-Assad.

Deocamdată, strategia lui Merkel pare a fi aceea de a-l coopta pe președintele Joe Biden într-un armistițiu diplomatic, acceptându-i poziția adversă pe subiectul Nord Steam, în timp ce Germania continuă să-și vadă netulburată de interese. Semnalele timpurii de la Washington sugerează că noua administrație nu va lăsa gunoiul să fie ascuns sub preș. În octombrie, echipa lui Biden a lansat un mesaj public în care spunea că „va continua să se opună Nord Stream 2” pentru a consolida „independența energetică a Europei”. Noul Secretar de Stat, Antony Blinken, a clarificat în audierile sale că gazoductul va continua să fie o problemă importantă în relațiile SUA-UE.

Este dificil să ți-l imaginezi pe Biden împotmolindu-se într-o prostioară diplomatică. Este posibil să se ajungă la un compromis prin care Germania va accepta să importe mai puțin gaz din Rusia decât avea în plan – și că va construi în schimb terminale maritime pentru gaz natural lichid. Dar dacă acest aranjament se destramă și lucrurile devin urâte, există mai multe mutări pe care SUA le pot face.

Dacă Biden decide să aplice niște penalități, el poate folosi Actul de Securitate Energetică pentru protecția Europei, care a fost adoptat de o majoritate bipartidică în Congresul SUA la sfârșitul anului 2019 și înăsprit în decembrie anul trecut. Planul de la Washington implică sancțiuni asupra oricărei companii navale capabile să termine proiectul. „O conductă finalizată în proporție de 95% este o conductă finalizată în proporție de 0%”, a declarat senatorul republican Ted Cruz, care a condus ofensiva împotriva Nord Stream. „În acest moment, este doar o bucată de metal pe fundul oceanului.” La început, acest lucru a părut că va da roade: compania elvețiană Allseas a ieșit din Nord Stream 2 imediat ce au fost adoptate sancțiunile SUA.

Dar Rusia a produs apoi Akademik Cherskiy, care, se pare, are tot ce-i trebuie pentru a termina conductele. Washingtonul are însă alți câțiva ași în mânecă. Legea îi permite sancțiuni împotriva băncilor și companiilor de asigurări, dar și, în mod crucial, firmelor care se ocupă de certificarea parametrilor de siguranță. De obicei, acestea sunt companii globale care au motive să se teamă de sancțiunile SUA. Una dintre ele, Zurich Insurance, s-a retras de teama de a nu pierde accesul pe piața SUA. Certificatorii danezi și norvegieni au făcut același lucru.

Dar, după cum se potrivește noului spirit al vremurilor, Germania luptă împotriva Washingtonului. Guvernul german a exploatat chiar o lacună în legislația SUA. Parlamentul din Mecklenburg-Pomerania Inferioară a votat înființarea a ceea ce părea a fi o fundație climatică inofensivă, care s-a dovedit a fi un front de acțiune pentru Nord Stream 2. Guvernul va plăti aproximativ 200.000 de euro, capital inițial pentru fundație, dar banii reali provin de la Nord Stream, care a promis inițial 20 de milioane de euro, pentru ridica ștacheta până la 60 de milioane de euro. Misiunea acestui holding controlat de stat nu este să ne salveze de încălzirea globală, ci să canalizeze afacerile conductelor printr-o entitate care este scutită de sancțiunile SUA.

Acest lucru se transformă într-o luptă fără mănuși. SUA vor să oprească Germania să devină dependentă de Rusia. Dar Germania are mare nevoie de energie și dorește să avanseze cu orice preț. Ceea ce nu ajută este deteriorarea treptată a relațiilor bilaterale dintre Berlin și Washington, care a început sub președinția lui Ronald Reagan și s-au înrăutățit semnificativ sub George W. Bush și Donald Trump.

Merkel a concluzionat după alegerile din SUA de anul trecut că Trumpismul nu a fost învins și că, într-o bună zi, poate reveni. Ea însăși s-a mutat treptat de la o poziție de susținere puternică a relațiilor transatlantice în timpul perioadei sale ca lider de opoziție, în urmă cu 18 ani, către susținerea autonomiei strategice europene. Nord Stream 2 constituie o parte esențială a acestei schimbări.

Dar, îndepărtându-se de America, Merkel divizează UE. Statele baltice împărtășesc frica Poloniei față de puterea rusă și se opun instinctiv. Dar la fel face și Franța, un puternic avocat al autonomiei strategice. Un lucru este să spui că Europa trebuie să fie „autonomă din punct de vedere strategic”, cu totul alta să fii de acord asupra a ceea ce înseamnă asta. Nord Stream 2 este modul în care Germania definește autonomia strategică. Și se pare că nu-i pasă de ceea ce gândește restul Europei.

Deci Nord Stream 2 – și gândirea confuză a Europei cu privire la autonomia strategică – vor îndepărta UE și SUA unul de celălalt. Dacă va împinge SUA mai aproape Marea Britanie, asta va depinde de Boris Johnson. Biden și echipa sa nu sunt susținătorii Brexitului și au spus acest lucru răspicat. Dar acum că Brexit s-a produs, SUA ar putea decide că relația strategică cu Marea Britanie oferă mai multe obiective comune decât o alianță cu o UE care șerpuiește geopolitic.

Și pentru cei din Marea Britanie care caută o justificare post-pandemică pentru Brexit, uitați de vaccinuri. Asta este. 


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...





Lasă un răspuns - parerea ta conteaza...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.