Actualitate

Peștera Bolii , o minune a naturii din Țara Hațegului

La mai puțin de șase kilometri de Petroșani, pe vechiul drum ce lega Orientul de Occident se află Peștera Bolii. Istoricii afirmă că a fost locuită în perioada neoliticului și apoi în epoca bronzului.

În pas cu istoria ea devine loc de refugiu pentru comercianți, armate, haiduci, inclusiv pentru partizanii care se opuneau regimului comunist. Cert este că Peștera Bolii este amintită oficial în cronicile de la Viena la începutul anilor 1400.

Potrivit istoricilor, numele peşterii provine de la cel al familiei Bolia, nobilii care au deţinut păduri şi proprietăţi în împrejurimile ei. Peştera are o lungime de aproape 500 de metri, iar în trecut putea fi străbătută călare. Are forma unui tunel cotit şi a fost săpată în vechile calcare Jurasice ale Dealului Bolii de către pâraiele Jupâneasa şi Galbina, la o altitudine de 720 de metri. De la intrare până la ieşire, peştera se întinde pe o lungime de 455 de metri, dar lungimea tuturor galeriilor este de peste 1.400 de metri.

Peştera Bolii a oferit adăpost inclusiv pentru mărfurile aduse de negustorii porniţi de la Marea Egee şi Siria şi vândute apoi la Appullum şi Potaissa, unde erau cantonate legiunile a XIII-a Gemina şi legiunea a V-a Macedonica. A fost, de asemenea, folosită încă din perioada interbelică drept loc pentru concerte şi reprezentaţii de dans, ca urmare a acusticii deosebite din interiorul ei. Acum, în caverna spaţioasă au loc frecvent evenimente culturale. În apropiere de Peştera Bolii se află Cetatea dacică Băniţa inclusă în patrimoniul UNESCO alături de celelalte patru foste aşezări antice din Munţii Orăştiei: Sarmizegetusa Regia, Blidaru, Luncani – Piatra Roşie, Costeşti şi de Căpâlna. Cetatea a fost ridicată în vremea regelui Burebista, având rol de apărare a Sarmizegetusei Regia, iar Decebal a consolidat-o. A fost distrusă definitiv, în anii războaielor de cucerire a Daciei, iar de atunci zidurile şi fostele ei turnuri de apărare şi de veghe au rămas ruinate. Monumentul se află într-o zonă mai puţin accesibilă, de unde oferă totuşi, călătorilor, o privelişte impresionantă.
Pestera Bolii (Pestera de la cetatea Bolii) se afla intr-o zona calcaroasa destul de bine impadurita, de pe versantul stang geografic al Vaii Banita (vezi harta, extras din ghidul Muntii Sureanu, de Valer Trufas, colectia Muntii Nostri, Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1986), perimetru intens locuit de peste 2.000 de ani. Cavitatea este loc de pierdere in subteran pentru Paraul Jupaneasa, care patrunde prin intrarea ei amonte; dupa cateva sute de metri strabatuti prin galerii spatioase (12-45 metri largime), apa (adanca in subteran intre 0,2-1 metru) se varsa imediat dincolo de iesirea din aval a pesterii in Paraul Banita, in perimetrul Cheilor Banita.

Peștera Bolii este o străpungere naturală, iar cei 466 metri sunt accesibili în totalitate. Portalul de intrare este spectaculos cu o lățime de 20 metri la intrare și o înălțime de 10. Apoi, peștera dezvoltă galerii impresionante. Datorită acusticii, sala principală a fost folosită încă din perioada interbelică pentru concerte. Din 2006, activitățile artistice au fost reluate.

În 1960 au fost construite poduri peste pârâul din interior, însă ele au fost distruse în timp. Pentru o perioadă, peștera a fost abandonată, pentru ca apoi speologi si voluntari să lucreze la reamenajarea ei pentru a o reda circuitului turistic.

La nici doi kilometri de Peștera Bolii, pe drumul ce leagă Hațegul de municipiul Petroșani se află desprins dintr-o altă lume. Este vorba de canionul carstic de la Bănița, un loc puțin promovat, însă de o frumusețe rară.

Accesul către cheile Băniței, acolo unde se află canionul se face de pe drumul european E79. Pe o lungime de 200 metri, pârâul Jupâneasa a sculptat în calcar milioane de ani, pentru ca astăzi turiștii să se poată bucura de o priveliște încântătoare. Vara este anotimpul cel mai potrivit pentru vizitarea acestui canion.

Articolul Peștera Bolii , o minune a naturii din Țara Hațegului apare prima dată în Cronica Romana.


Lasa comentariul tau...