Actualitate

Planul B al premierului britanic Theresa May vizează şi 400.000 de români. Care sunt măsurile ce se vor lua după Brexit

Potrivit legilor britanice toţi cetăţenii membri ai statelor UE care vor să locuiască în Marea Britanie trebuie să aplice pentru a obține „statutul de stabilit” în această ţară. Dar pentru a aplica pentru obținerea „statutului de stabilit” trebuie să fi locuit în Regat timp de cinci ani și să plătească o taxă de 65 de lire sterline. Prin plata acestei taxe solicitantul are acces la sistemul de sănătate și de educație, după ce Marea Britanie iese din Uniunea Europeană. 

Premierul Britanic Theresa May a anunţat că renunță la taxa, în valoare de 65 de lire sterline, pe care milioane de cetățeni din statele membre ale Uniunii Europene trebuiau să o plătească pentru a avea în continuare drept de ședere în Marea Britanie, după Brexit, potrivit libertatea.ro

De asemenea, premierul britanic a spus în fața Camerei Comunelor că vrea să depășească impasul din dosarul Brexitului printr-un demers care să urmărească obţinerea unor concesii din partea Uniunii Europene în ceea ce priveşte clauza de ”backstop” pentru frontiera nord-irlandeză.

Chemată în faţa Camerei Comunelor pentru a prezenta un ”plan B” după ce deputaţii i-au respins acordul convenit cu Bruxelles-ul, Theresa May a spus că nu poate exclude un ”no-deal”, adică posibilitatea ca la 29 martie Regatul Unit să iasă din UE fără niciun acord şi a apreciat drept puţin probabil ca UE să accepte o amânare a datei Brexitului, decisă în baza articolului 50 din tratatul UE.

”O ieşire (din UE) fără acord poate fi exclusă fie prin revocarea articolului 50, ceea ce răstoarnă rezultatul referendumului (din 2016), iar guvernul nu va face acest lucru, fie prin încheierea unui acord, şi este ceea ce vom încerca să obţinem”, a afirmat şefa executivului britanic, conform sursei citate.

Cât despre organizarea unui nou referendum pe tema Brexitului, Theresa May a respins din nou această idee, despre care a spus că i-ar încuraja pe cei care doresc să divizeze Regatul Unit şi ar submina democraţia prin anularea referendumului desfăşurat în 2016.

Drepturile românilor din Marea Britanie vor fi respectate, indiferent de deznodământul procesului Brexit, a dat asigurări ministrul de stat pentru Europa şi America al Regatului Unit, Sir Alan Duncan, într-o discuție telefonică avută cu ministrul delegat pentru afaceri europene, George Ciamba.

 


Lasa comentariul tau...