Vremea

Ploi torențiale, vijelii și grindină, până marți dimineața. Iată zonele vizate

 

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, o informare de ploi, descărcări electrice şi vijelii în următoarele zile.

În intervalul 07 iunie, ora 13:00 – 09 iunie, ora 06:00, vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică, în cursul zilei de duminică (7 iunie) în regiunile vestice, nord-vestice, local în cele centrale și sudice, precum și în zonele de munte, iar luni (8 iunie), îndeosebi în vestul și nordul teritoriului.

Se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp, iar pe arii restrânse 30 l/mp.

COD GALBEN
Interval de valabilitate: 07 iunie, ora 13:00 – 07 iunie, ora 21:00

În intervalul menționat, în nord-vestul țării și în zona Munților Apuseni instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, vijelii, grindină și averse ce vor avea și caracter torențial. Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și izolat 40 l/mp.

AMPress


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...

Comment here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.