Actualitate

Prahova: Femeie de 63 de ani, accidentată mortal de o mașină care dădea cu spatele

O femeie de 63 de ani din Ceptura de Jos, județul Prahova, a murit, miercuri, după ce a fost lovită de o mașină care dădea cu spatele. Șoferul a plecat de la locul accidentului, iar când a fost identificat de polițiști le-a spus că nu și-a dat seama că a lovit pe cineva.

Reprezentanții IPJ Prahova au precizat că au fost sesizați cu privire la faptul că, miercuri, pe raza comunei Ceptura, o dubiță ar fi accidentat o femeie, în timpul efectuării unei manevre de mers înapoi, iar șoferul a părăsit locul accidentului.

„Victima, o femeie de 63 de ani din localitatea Ceptura de Jos, a fost transportată la spital, unde, ulterior, a decedat”, au transmis polițiștii din Prahova.

Oamenii legii au reușit să identifice șoferul implicat în accident.

„În cauză a fost deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, urmând a se stabili cu exactitate modul de producere a evenimentului rutier”, a mai transmis IPJ Prahova.

Potrivit unor surse judiciare, șoferul ar fi declarat că nu a simțit că a lovit pe cineva în timp ce dădea cu spatele.

Sursa: News24.ro.


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...

Comment here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.