Actualitate

Predică senzațională a Mitropolitului Teofan la Cuvioasa Parascheva

kitunghii.ro

 

La cel mai mare pelerinaj din România şi chiar din Europa au participat în acest an peste 150.000 de persoane care au venit din toate colţurile ţării precum şi din străinătate.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de 18 arhierei.

Alături de moaștele Sfintei Parascheva, a fost scoasă în curtea catedralei Mitropolitane de la Iaşi şi mâna dreaptă a Sfântului Spiridon, potrivit  transparentnews.ro

Unii dintre pelerini au așteptat la rând între 15 și 18 ore.

17 arhierei au slujit împreună cu Mitropolitul Moldovei și Bucovinei luni la Iași.

Mitropolitul Teofan a ținut să adreseze mulțumiri speciale pelerinilor.

„Lor le adresăm mulțumire pentru toată frumusețea cu care au îmbrăcat această dumnezeiască sărbătoare. S-au îmbrăcat ei înșiși cu frumusețea Sfinților Spiridon și Parascheva și din frumusețea sfinților au îmbrăcat aceste zile”.

Părintele Mitropolit s-a adresat pelerinilor spre finalul slujbei spunându-le să fie înțelegători cu cei care nu înțeleg actul lor.

„Iertați-i pe cei care critică, ei nu înțeleg!”

„Pelerinajul dumneavoastră este admirat de foarte mulți. În același timp sunt și oameni care critică, care nu înțeleg pelerinajul acesta și uneori, din păcate, îl murdăresc spunând vorbe grele. Unele din ele le cunoașteți. Să-i iertați, iubiți credincioși, și să nu-i condamnăm pentru aceasta. Să-i înțelegem cel puțin pentru faptul că actul de pelerinaj în care dumneavoastră v-ați înscris este un act care nu poate fi înțeles de logica acestei lumi”.

Ierarhul a subliniat că în actul său de pelerinaj, pelerinul trăiește atât pe pământ, cât și în cer.

„Pelerinul respiră atât în timp, cât și în veșnicie. Și cum să le cerem tuturor, fiind departe de Dumnezeu și de credință, să înțeleagă acest act binecuvântat al pelerinajului?”.

„Pelerinajul, știți dumneavoastră, e ca dragostea, ca Dumnezeu. Și dragostea și Dumnezeu nu pot fi înțelese în chip rațional”, a subliniat Înaltpreasfinția Sa.

„Vă mulțumim pentru lecția de teologie pe care ne-ați dat-o!”

Mitropolitul a spus că pelerinii oferă o lecție de teologie mai întâi slujitorilor Bisericii și le-a mulțumit pentru acest lucru.

„Vă mulțumim așadar pentru această lecție de teologie pe care dumneavoastră pelerinii ne-o acordați tuturor, și în mod special nouă slujitorilor Bisericii, ajutându-ne în demersul nostru de slujire și în demersul nostru personal către Dumnezeu!”.

„Dumnezeu să vă răsplătească pentru inima mare pe care o aveți. O inimă mare precum inima sfinților Spiridon și Parascheva. O inimă mare care iartă, care rabdă, care mulțumește și mai ales o inimă care iubește cu supra-măsură. Căci supra-măsura este singura măsură adevărată a dragostei”.

Lucian Ionescu

 

pni.ro%20

Comment here