Actualitate

Premieră mondială. Americanii au testat un aparat nemaiîntâlnit.

În statul american Illinois a decolat pentru prima dată o dronă de alimentare în aer.

Boeing MQ-25 Stingray s-a desprins de la sol, s-a ridicat în aer și, după două ore, a aterizat lin și fără probleme, potrivit transparentnews.ro

Zborul aparatului a fost coordonatde doi operatori.

„Succesul acest test cu doi ani de zile înainte ca drona să intre în serviciu reprezintă un mare pas înainte. Dronele de alimentare în aer vor extinde considerabil posibilitățile aviației”, a comentat directorul acestui program, căpitanul Chad Reed.

Alimentarea în aer reprezintă, potrivit analiștilor, călcâiul lui Ahile al strategiei militare a armatei americane, în special a US Navy, care se bazează pe grupările de atac. Pentru a reduce din greutatea aparatelor, aviația de punte este nevoită să plece în misiuni cu rezervoarele pe jumătate goale, completând cantitatea necesară de carburant în aer.

Raza de acțiune a avioanelor de luptă folosite de flota militară a SUA este de 800 de kilometri, prea scurtă pentru angajarea unor misiuni pe distanță mare împotriva unor adversari precum Rusia și China. Or, în caz de conflict, tradiționalele rezervoare zburătoare sunt printre primele ținte ale avioanelor inamice. Dronele de alimentare au rolul de a rezolva această problemă.

Lucian Ionescu


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...





Lasă un răspuns - parerea ta conteaza...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Adpres Media

Interzisa copierea sau modificarea continutului.