Adpres Media

Cascada Bucias



Grup Plaja Corbu

perfect-tour.ro/ Perfect Tour

vivacredit.ro


Actualitate

Preotul Doboș: Cine vrea să-mi pună un cip, nu mi-l pune printr-un virus, mi-l pune printr-o frică, printr-o conspirație ce poate destabiliza

dobos

Dacă Dumnezeu ne dă instrumente – inclusiv științifice – prin care noi să fim prudenți și să ne apărăm, să nu-l ispitim pe Dumnezeu și să spunem: Pe mine credința mă salvează! Credința ne mântuiește, dar unele măsuri medicale ne vindecă pe acest pământ și nu sunt în contradicție unele cu altele, iar vaccinul dintotdeauna a fost unul dintre instrumentele prin care ne putem menține sănătoși, spune preotul catolic Francis Doboș.
„În această perioadă, este mai important să punem credința și știința împreună, să evităm lecturile conspiraționiste. Putem găsi întotdeauna ceva de care să ne fie frică. Recent, s-a viralizat un clip cu măștile, care ar conține nano-cipo-particule și așa mai departe, am văzut și alte explicații… Pentru un om care crede cu adevărat în Dumnezeu și nu trăiește o credință la nivelul oarecum superstițios, nu poate exista această abordare, care să mă ducă în zona conspirației”, a declarat la Digi24 părintele Francisc Doboș.

„Cine vrea să-mi pună un cip, nu mi-l pune printr-un virus, mi-l pune printr-o frică, mi-l pune printr-o conspirație, care poate destabiliza o țară, poate destabiliza națiuni și ne poate pune unii împotriva celorlalți. Iar treaba aceasta, în fișa postului, este a diavolului! Să avem grijă și noi, oamenii credincioși, dar și cei care nu cred, să ne respectăm unii pe alții”, îndeamnă preotul.

El admite că există un sentiment general de oboseală, dar în același timp, spune că este important să nu lăsăm deoparte niște măsuri de prudență care ne pot ajuta.

„Poate eu nu pățesc nimic dacă mă infectez, dar dacă eu sunt imprudent și capăt virusul, îl pot da unor persoane care nu reușesc să facă față și care pot muri. Ce responsabilitate am eu față de acele persoane, pe care le-aș putea infecta prin imprudența mea, prin lipsa mea de grijă? Tocmai, spunând că Dumnezeu mă salvează și credința are grijă de noi, să nu mă trezesc după aceea că atunci când ne vom întâlni cu Dumnezeu, să-mi reproșeze că mi-a dat la îndemână mai multe instrumente – mi-a dat credința, dar mi-a dat și rațiunea -, de ce nu le-am folosit pe amândouă?” – spune Francisc Doboș.

Mai mult aici


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...









Lasă un răspuns - parerea ta conteaza...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.