Actualitate

Presedintele Klaus Iohannis a promulgat legea!

Iohannis a promulgat recent legea referitoare la Ordonanţa de Urgenţă 103/2018 privind majorarea indemnizaţiilor veteranilor de război, care prevede ca soţul supravieţuitor să beneficieze de sută la sută din indemnizaţie, faţă de jumătate cum era stipulat înainte.

Astfel, legea privind aprobarea OUG nr. 103/2018 pentru modificarea art.1 din Legea nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război prevede majorarea de la 1 ianuarie 2019 a valorii indemnizaţiilor invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război.

Indemnizație invalizi de război:

Invalizii de război au o indemnizaţie de:

– 1.500 de lei lunar, pentru marii mutilaţi şi cei încadraţi în gradul I de invaliditate;

– 1.000 de lei lunar, pentru cei încadraţi în gradul II de invaliditate;

– 900 de lei lunar, pentru cei încadraţi în gradul III de invaliditate.

Indemnizație veterani de război
Veteranii de război au o indemnizaţie de:

600 de lei lunar,
văduvele de război, dacă nu s-au recăsătorit – 600 de lei lunar.

„Soţul supravieţuitor, care nu s-a recăsătorit, să beneficieze de 100% din indemnizaţia de veteran de război şi de jumătate din renta lunară, precum şi de jumătate din numărul călătoriilor gratuite la care avea ori trebuia să aibă dreptul, potrivit legii, soţul decedat”, mai prevede legea.

În ordonanţa de urgenţă se arată că aceştia beneficiau doar de jumătate din indemnizaţia de veteran de război.


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...

Comment here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.