Life Style

Primarul municipiului Târgu Mureş – News24.ro

buburuza.ro   buburuza.ro

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat în privinţa declaraţiilor primarului municipiului Târgu Mureş, Dorin Florea, care a spus că doreşte anchetă socială pentru cuplurile care doresc să aibă copii, edilul fiind chemat la audieri la CNCD marţea viitoare.

„Am demarat o autosesizare. Citaţia a fost deja transmisă către domnul primar, la biroul dânsului, la Primăria din Târgu Mureş. L-am citat pentru săptămâna viitoare, pentru marţi, la audieri, iar tot săptămâna viitoare, miercuri, aş vrea ca această speţă să fie dezbătută de Colegiul Director al CNCD”, a declarat pentru AGERPRES preşedintele CNCD, Asztalos Csaba.

El a spus că nu doreşte să facă aprecieri înaintea dezbaterii cazului.

„Nu aş vrea să comentez nici prima postare, nici declaraţia ulterioară, nu vreau să mă antepronunţ. Ce observ eu e că, probabil, se pare că toate problemele din Târgu Mureş au fost soluţionate şi acum … cea mai mare problemă a oraşului este legată de strategiile naţionale de îmbunătăţire a natalităţii şi tot ce ţine de alocaţia de stat pentru copii, care, de altfel, este un drept constituţional, dacă ne uităm în Constituţie”, a precizat preşedintele CNCD.

Primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, a declarat, luni, că acordarea indemnizaţiei de creştere a copilului ar trebui abordată într-un alt mod decât în prezent, el propunând introducerea obligatorie a unei anchete sociale pentru cuplurile care doresc să aibă copii, pentru a se evita situaţiile în care sunt aduşi pe lume copii doar ca părinţii să aibă o sursă de venit.

„Lipsa dezbaterilor publice şi a discuţiilor organizate într-un mediu adecvat nasc de cele mai multe ori legi, hotărâri de Guvern şi alte acte normative foarte greu de aplicat, cu urmări de cele mai multe ori ciudate. Aşa se întâmplă şi în cazul legislaţiei privind acordarea indemnizaţiei de creştere a…

 

Citeste continuarea AICI

pni.ro%20

Comment here