Actualitate

Procurorul general interimar se recunoaște învins în cazul micuței Sorina

bogdan-licu

Bogdan Licu, procurorul general interimar al României, a afirmat, despre cazul Sorina că hotărârea este definitivă și că nu există cale de atac. ”Voi respecta hotărârea judecătoarească”, a spus acesta.

Bogdan Licu a mai spus că legea l-a obligat să nu fie spectator.

”Nu comentăm hotărârile judecătorești. Știți că eu niciodată nu am comentat hotărârile judecătorești. Este o hotărâre judecătorească definitivă, nu există cale de atac, va fi respectată”, a declarat acesta.

Întrebat ce se întâmplă cu cererea de ordonanță prezidențilă privind interdicția de a părăsi țara, Bogdan Licu a spus: ”Am spus ca voi respecta hotararea judecatoreasca. Hotararea judecatoreasca de ieri nu este supusa caii de atac. Ramane acea ordonanta, cerere de ordonanta prezidentiala care este in acest moment la Judecatoria Slatina. Nu stiu sa se fi dat termen in acest caz. In toate demersurile pe care le-am facut am mizat pe o decizie favorabila pentru ca altfel nu as fi facut aceste demersuri. Asa cum v-am spus si atunci in prima zi, tot ce am avut in vedere in principal a fost in interesul copilului. Iar tot ceea ce am facut, am facut cu buna credinta”, a afirmat procurorul general interimar.

”Nu am vrut nimic altceva decat sa respect legea si sa-mi fac datoria. Am luat la cunostinta din presa de acest caz. Legea m-a obligat sa nu stau si sa fiu spectator. Cererea care se afla pe rolul Judecatoriei Slatina nu urmareste ceva in plus fata de ce am facut pana acum ci doar ca Sorina sa beneficieze de consiliere psihologica pe durata a trei luni inainte de a pleca din tara pentru ca atunci cand va pleca din tara sa fie impacata cu situatia in care se afla. Sunt si eu tata, sunt om si nu puteam sa stau si sa astept. In meseria noastra, ca sa faci bine trebuie sa muncesti, ca sa faci rau nu trebuie sa te implici. Eu am ales sa ma implic”, a spus Bogdan Licu.

Întrebat dacă ia în calcul o candidatură la șeful Parchetului General, Bogdan Licu a spus: ”S-a declansat vreo procedura? Vom discuta atunci, ca eu nu fug de dvs. Este prematur”.

După săptămâni de controverse și scandal, justiția a decis: Sorina, fetița din Baia de Aramă, rămâne cu familia adoptivă. Curtea de Apel Craiova a respins cererea procurorului general, care voia anularea și rejudecarea adopției.

În tot acest timp, procurorul care a ridicat-o pe copilă de la asistenta maternală a fost pus sub urmărire penală. Maria Pițurcă nu va fi, însă, suspendată din funcție.

Articolul Procurorul general interimar se recunoaște învins în cazul micuței Sorina apare prima dată în Cronica Romana.


Lasa comentariul tau...