Actualitate

Reactie dura a lui George Simion, dupa ce Rares Bogdan a spus ca va vorbi cu Macron despre AUR: Acel ‘ruj roz’ poate sa se duca si la mami Merkel…

Co-preşedintele AUR George Simion a participat, duminică, la Oradea, alături de câţiva zeci de membri şi simpatizanţi ai partidului, la o acţiune de strângere de semnături pentru demiterea preşedintelui Klaus Iohannis.

În timpul discursului său, Simion a criticat actualul Guvern şi partidele care s-au perindat la putere începând cu 1990, acuzându-le că nu au făcut altceva decât să se „facă stăpâni” peste vieţile românilor. Simion s-a pozat şi îmbrăţişat cu participanţii la eveniment, o parte dintre ei neavând măşti de protecţie sau, dacă le aveau, erau puse pe bărbie.

„Împreună suntem o forţă care înspăimântă actualul sistem politic din România, care ne-a condus de 32 de ani. Toate celelalte partide au fost la putere şi acum nu mai ştiu ce să facă ca (sic!) să ne intimideze. Ne dau amenzi, ne dau dosare penale şi vor să scoată AUR în afara legii pentru că, din ce în ce mai mulţi dintre voi, sunteţi alături de noi. O să îi lăsăm? [Mulţimea răspunde: Nu!!!]

Împreună reuşim să dărâmăm acest sistem care ce a făcut în 1989? L-a împuşcat pe Ceauşescu şi a început să fure şi să se facă stăpân peste vieţile noastre. AUR o să lupte până la capăt. Avem nevoie de fiecare dintre voi pentru următorul pas: trimiterea acasă a primului turist al ţării. Campania noastră de semnături trebuie să meargă până la capăt. Avem de strâns 3 milioane de semnături şi tot sistemul lui Iohannis inventează tot felul de aberaţii, extremism, antisemitism”, a afirmat Simion.

De asemenea, Simion a lansat un atac şi la adresa prim-vicepreşedintelui PNL Rareş Bogdan, acesta anunţând că se va plânge în Parlamentul European despre faptul că Guvernul României nu ia măsuri împotriva AUR.

„Toţi căţeii lui Klaus Iohannis au sărit la atac. Ieri l-am auzit pe cel supranumit ‘ruj roz’ sau ‘pensatul’, spunea că va avea audienţă de trei minute la Macron şi, din cele trei minute, două o să vorbească despre extremiştii de la AUR. Aşa că poate să se ducă şi la mami Merkel, şi la Macron, şi la Bruxelles şi la cine o vrea el, acel ‘ruj roz’”, a precizat liderul AUR.

Totodată, în Piaţa Unirii, în momentul sosirii caravanei lui Simion se aflau deja şi câţiva tineri orădeni, care au dorit să condamne ideile AUR. Cu toate acestea, nu s-au înregistrat incidente şi evenimentul electoral s-a desfăşurat într-o manieră paşnică.

Reamintim că primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a declarat, vineri, că o „bandă de membri şi simpatizanţi AUR, în frunte cu George Simion”, aduşi la Timişoara cu autocarul, împreună cu organizaţia Noua Dreaptă din Mehedinţi, ar fi pătruns cu „forţa” şi „ilegal” în sediul instituţiei pe care o conduce, cu scopul de a genera „haos şi panică”. Membrii AUR au postat pe Facebook imagini video cu incidentul. În replică, liderul AUR îl acuză pe Fritz că manipulează şi se comportă precum Ion Iliescu.

De partea sa, Simion a susţinut că ceea ce „a spus Dominic Fritz e o minciună sfruntată. Oamenii aceia nu erau aduşi cu autocarul. Nu avem nicio legătură cu Noua Dreaptă care aveau un protest la jumătate de oră după. Încearcă să facă ce făcea Iliescu: ‘bande de legionari’ şi aşa mai departe. Ştiţi discursul lui Ion Iliescu şi îl auzim acum la Fritz şi la Iohannis.

Nu s-a comis niciun act de violenţă. Noi am intrat în Primăria Timişoarei fără să vină vreun poliţist local sau vreo altă autoritate să ne întrebe ceva, nici de certificat, nici ce vrem. De abia la etajul 1 a venit un domn care nu s-a recomandat. Aflăm din postarea domnului Fritz că ar fi managerul oraşului şi am cerut ceea ce voiam de la început: o audienţă pentru domnul Ioan Banciu […] a cărui soţie a fost ucisă de dictatura lui Ceauşescu.

De o lună jumătate nu este primit în audienţă, nici el nici alţi timişoreni, de domnul Fritz sau de vreun viceprimar. Asta am cerut. Nu s-a comis nicio violenţă.” Manifestanţii AUR au cerut să fie primiţi în audienţă de primarul Fritz, au huiduit pe holurile instituţiei şi au scandat mai multe slogane, printre care „Ruşine, ruşine să vă fie!” sau „Ieşi afară, javră ordinară!”.

Poliţiştii timişoreni s-au sesizat din oficiu şi au întocmit un dosar penal după acest incident. Potrivit comunicatului IPJ Timiş, dosarul penal a fost întocmit sub aspectul săvârşirii „infracţiunii de violare a sediului profesional”, adăugând că au fost demarate cercetări sub coordonarea procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara pentru a se stabili toate „cauzele şi împrejurările” comiterii vreunei infracţiuni. În plus, jandarmii au dat câteva amenzi participanţilor la acel eveniment.

Abonati-va la canalul Telegram Adpres Media pentru a primi toate stirile.

LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...










Lasă un răspuns - parerea ta conteaza...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.