Actualitate

Realizarea studiului de fezabilitate aferent construcţiei tronsonului Baia Mare – Suceava

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă reluarea licitaţiei pentru elaborarea studiului de fezabilitate aferent construcţiei drumului de mare viteză Baia Mare – Suceava, după ce a suspendat procedura iniţială.

Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, transmis joi AGERPRES, CNAIR a ridicat suspendarea procedurii „Elaborare Studiu de Fezabilitate Drum de mare viteză Baia Mare – Suceava: Lot 1 Baia Mare – Bistriţa, Lot 2 Bistriţa – Vatra Dornei şi Lot 3 Vatra Dornei – Suceava”, publicând răspunsul consolidat la clarificările adresate de către operatorii economici până la termenul limită meţtionat în cadrul documentaţiei de atribuire.

„Odată cu ridicarea suspendării procedurii, a fost stabilit noul termen limită de depunere al ofertelor până la data de 06.02.2020”, precizează Compania.

Valoarea estimată a procedurii este de 53,5 milioane de lei, din care 19,4 milioane de lei pentru Lotul 1, aproape 16,5 milioane de lei pentru Lotul 2, respectiv circa 17,6 milioane de lei pentru Lotul 3. Toate sumele sunt fără TVA.

Conform CNAIR, durata fiecărui contract este de 18 luni, din care 14 luni pentru elaborarea studiului de fezabilitate şi patru luni pentru asistenţa tehnică necesară elaborării documentaţiilor pentru lansarea licitaţiilor de lucră

Sursa: News24.ro.

Powered by WPeMatico


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...





Lasă un răspuns - parerea ta conteaza...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.