Actualitate

Riscurile medicale ale folosirii smartphone-ului. Apple avertizează!

De foarte multe ori părinților li se atrage atenţia asupra pericolelor la care se expun copiii de vârste foarte mici care utilizează excesiv smartphone-uri şi tablete.

Folosirea îndelungată a acestora ar putea avea consecinţe puţin cunoscute deocamdată asupra motricităţii lor, potrivit  transparentnews.ro
Tehnologia fiind atât de nouă, este destul de greu de spus ce fel de repercusiuni va avea aceasta pe termen lung asupra dezvoltării copilului.

Despre acest lucru, a vorbit la postul național de televiziune, la emisiunea „Garantat 100%” și prof. dr. Manfred Spitzer, psihiatru, psiholog, cercetător în neuroștiințe, directorul medical al Spitalului Universitar de Psihiatrie de la Ulm, Germania.

Potrivit reputatului psiholog,  „există o formă de declin mintal cauzat de suprautilizarea mediului digital la vârste fragede”

„Nu vreau să interzic smartphone-urile. Vreau doar să le arăt oamenilor posibilele pericole și riscuri, ca să ne asigurăm mai ales că nu vor avea de suferit copiii. Căci cu cât ești mai mic ca vârstă, cu atât vei suferi mai mult. Părinții și profesorii ar trebui să știe asta. Trebuie să luăm asta în serios. (…)

În Germania, poți pilota un deltaplan de la 14 ani. Categoric este mai complicat decât condusul unei mașini. Dar permisul auto se poate lua de la 18 ani. De ce? Se consideră că trebuie să fii responsabil ca să operezi 100 CP. La 14 ani, probabil nu ai responsabilitatea necesară. Dar ca să folosești așa ceva…

Acest aparat (n.r. smartphone-ul) e cel mai rău-famat lucru din lume, e cea mai mare scenă a crimei din lume. Ca să folosești așa ceva, ar trebui să fii dezvoltat din punct de vedere moral. Am decis deja că la 14 ani nu ești. Poate trebuie să decidem dacă există o vârstă de la care poți folosi așa ceva, cum e 18 ani la carnetul auto. E ceva rezonabil. Eu aș spune că 18 ani e o vârstă bună pentru început. Știu, nu trăiesc pe lumea asta“

De asemenea, dr. Manfred Spitzer a spus un lucru senzațional: „Am discutat asta cu mulți oameni. Le-ați da ceva așa de periculos copiilor când au 8-10-12 ani? (…)

Bill Gates a spus că fiica lui nu are acces la așa ceva. La fel a spus și șeful de la Apple, că nepotul lui nu are smartphone, fiindcă distruge performanțele școlare. Fostul șef de la Facebook a declarat că smartphone-ul e făcut să inducă dependența, mai ales atunci când folosești Facebook-ul. De curând, investitorii Apple au scris o scrisoare spunând că așa ceva produce dependență și că, dacă 4 miliarde de utilizatori de smartphone de pe glob dau în judecată Apple cerând daune, Apple va da faliment. Așadar, nu spun doar eu asta și nu sunt conservator. Vorbesc despre riscurile medicale ale folosirii smartphone-ului. Trebuie să le luăm în serios”.

„Pe vremuri, exista ceva numit „citit”. Acum, oamenii dau click-uri și nu mai gândesc prea mult”, a conchis reputatul psiholog.

Lucian Ionescu

Powered by WPeMatico


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...





Lasă un răspuns - parerea ta conteaza...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.