Actualitate

ROMÂNUL RAREŞ AVRAM, ELEV DE ELITĂ, ADMIS LA UNIVERSITATEA HARVARD

rares

Rareș Avram, elev în clasa a XII-a la Colegiul Național “Ion Luca Caragiale” Ploiești, la profilul matematică-informatică, intensiv informatică, a fost acceptat la prestigioasa Universitate Harvard din Cambridge, Massachusetts, Statele Unite ale Americii, fiind unul dintre cei 747 de candidați admişi dintre cei 10.000 care au depus aplicații. Anunțul a fost făcut ieri de către reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Prahova, prin intermediul unui comunicat de presă.
Rareș este unul dintre elevii excepționali ai Prahovei și ai României, pasionat de informatică încă din clasa a V-a și îndrumat de un profesor de elită, de asemenea, Daniela Lica.
Potrivit informațiilor furnizate de putătorul de cuvânt al ISJ Prahova, prof. Aurel Graur, Rareș Avram a participat la 6 ediții consecutive ale Olimpiadei Naționale de Informatică, până în clasa a X-a inclusiv, obținând mai multe medalii. La sfârșitul clasei a IX-a, a fost unul dintre reprezentanții României la Competiția Internațională Mathematical Grammar School Cup Belgrade, unde a obținut Medalia de Argint la Informatică și Medalia de Bronz la disciplinele Matematică și Fizică. A fost unul dintre fondatorii echipei de robotică infO(1)Robotics a Colegiului Național “Ion Luca Caragiale” Ploiești, cu care a obținut numeroase premii la campionatul național de robotică BRD FIRST Tech Challenge România, în cele 2 sezoane de participare. De asemenea, în contextul situațiilor create de pandemie, echipa a confecționat viziere de protecție cu ajutorul imprimantelor 3D, donând peste 2400 de viziere către 30 de unități medicale de pe raza județului Prahova.
Universitatea Harvard este în top 3 mondial al celor mai bune universități din lume.

Mai mult pe Ziarul Prahova. ro


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...





Lasă un răspuns - parerea ta conteaza...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.