Actualitate

ROVINARI Inainte de pandemie au facut centuri auto, acum fac masti si combinezoane

ROVINARI Inainte de pandemie au facut

Fabrica de componente auto din Rovinari s-a reprofilat și realizează combinezoane, pe timp de pandemie. “Astăzi, când înţelegem impactul crizei pe care o traversăm asupra activităţii noastre, ne-am orientat spre noi direcţii: producție de halate de vizitare şi combinezoane de lucru. Noile noastre produse sunt create de ei – colegii nostri devotaţi care îşi doresc să ne rămână alături şi să înveţe noi abilităţi. Vi le punem la dispoziţie cu credința că putem face diferenţa pozitivă în modul cum lucraţi şi în vietile lor”, au transmis reprezentanții fabricii.

Rovinari Inainte de pandemie au facut centuri auto, acum fac masti si combinezoane. Primarul din Rovinari a lăudat soluția găsită ca lucrătorii să nu fie trimiși în șomaj tehnic pe perioada stării de urgență provocate de coronavirus și nu numai.

Materia primă provine din Republica Moldova, compania aceasta fiind unic importator. Din discuțiile purtate cu managerii companiei, am aflat că au în curs de certificare sanitară și materialele pentru producția de măști medicale. Până la debutul pandemiei, în fabrica de la Rovinari se produceau centuri de siguranță auto.

Pentru ca angajații să nu fie trimiși în șomaj tehnic, și ca să se suplinească necesarul de echipamente de protecție de pe piață, conducerea companiei și-a recalificat salariații și iată-i, acum, producând ceea ce este necesar mai mult ca oricând. Prețurile de vânzare au fost stabilite în așa fel încât compania să nu iasă în pierdere, și nu s-a vizat niciun fel de profit. Suntem responsabili, și ne păstrăm sănătatea! Învingem!”, a declarat primarul din Rovinari, Robert Dorin Filip.

ROVINARI Inainte de pandemie au facut

La rândul lor, reprezentanții fabricii spun că s-au reorientat pentru binele comun.

„Suntem o companie de 900 de angajati care trecem, împreună cu toţi ceilalţi, prin criza anului 2020. Lucrăm în domeniul automotive şi suntem conștienţi de impactul pe care îl va avea criza asupra noastră. De aceea, ne-am orientat spre direcţii noi care să ajute atât societatea, cât şi angajaţii”, au postat reprezentanţii fabricii pe pagina de socializare.

Rovinari Inainte de pandemie au facut centuri auto, acum fac masti si combinezoane


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...



Comment here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.