Actualitate

Ruşine, domnule ministru! Profesori repetenţi la catedra? Uite, cum se decide viitorul României

Profesorii care au luat note sub 5 la titularizare și cei care au părăsit examenul din vară vor putea preda în continuare ca suplinitori. Fostul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu, ceruse ca ei să facă o pauză, să învețe pentru a putea obține măcar 5 la titularizare și apoi să concureze pentru posturile de suplinitori.

Restricțiile au fost acum anulate, potrivit transparentnews.ro

Profesorii știu că, din cauza lipsei de personal, în școlile mai mici ar putea fi nevoiți să predea două, trei materii, iar Ministerul Educaţiei schimbă decizia pe care Ecaterina Andronescu o impunea în luna iunie. Astfel, şi profesorii care nu au obţinut nota 5 la titularizare vor putea preda ca suplinitori.

Este un compromis pe care părinții îl acceptă, tocmai pentru că înțeleg că sunt lipsuri în sistem.

În 2019, numai jumătate dintre candidați au luat peste nota 7 la examenul de titularizare, însă aproximativ 4.000 de profesori au luat sub nota 5 și cam tot atâția au plecat din examen.

Lucian Ionescu


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...





Lasă un răspuns - parerea ta conteaza...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.