Actualitate

S-a terminat cu calvarul adeverințelor. Anunțul oficial al Casei de Pensii

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunţat, la finele anului trecut, că sunt simplificate procedurile privind pensionarea, subliniind că a emis un ordin în acest sens.

Conform ministrului, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi Casa Naţională de Pensii au, începând cu data de 1 ianuarie 2020, acces în baza de date REVISAL, program care conține toţi angajaţii din România, gestionată de Inspecţia Muncii, potrivit  transparentnews.ro  

Aceasta ar fi noutatea anului 2020. Casa Naţională de Pensii Publice şi casele teritoriale de pensii s-ar fi conformat astfel ordinului ministrului Muncii, Violeta Alexandru

Casa Națională de Pensii a transmis un punct de vedere cu privire la informația publicată în presă, conform căreia nu ar mai fi nevoie de adeverințe de vechime la pensionare.

„Precizăm, în acest context, că Ordinul nr. 1783/2019 al ministrului muncii și protecției sociale are în vedere vizualizarea informațiilor din REVISAL și nu utilizarea unor date cu rol de document care să înlocuiască adeverințele prevăzute de legea pensiilor”, au spus reprezentanții CNPP, într-un comunicat postat pe site-ul instituției.

Casa de Pensii susține, astfel, că nu este adevărată informația conform căreia „persoanele aflate în prag de pensionare nu mai sunt nevoite să obțină de la angajatori și să depună la dosar adeverințele care dovedesc vechimea în muncă„.

Aceasta a transmis ca toate persoanele aflate în prag de pensionare să nu mai fie nevoite să obţină de la angajatori şi să depună la dosar adeverinţele care le dovedesc vechimea în câmpul muncii.

Vă readucem aminte că ordinul ministrului muncii şi protecţiei sociale 1.783/2019 este un act administrativ intern. Concret, acesta nu are nevoie de publicare în Monitorul Oficial, drept pentru care data intrării în vigoare este cea menţionată în document, respectiv 1 ianuarie 2020, scrie avocatnet.ro.

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru a anunţat simplificarea procedurilor pentru ieşirea la pensie, precizând că a iniţiat un ordin în acest sens. Potrivit ministrului, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) şi Casa Naţională de Pensii (CNPP) au din 1 ianuarie acces direct în REVISAL.

Aici există o bază de date cu toţi angajaţii din România, gestionată de Inspecţia Muncii.

„Astăzi (12 decembrie 2019 – n.r.) am cerut redactarea şi am şi semnat un Ordin pentru ca ANOFM, ANPIS, Casa Naţională de Pensii să aibă, de la 1 ianuarie 2020, acces direct în REVISAL, baza de date cu toţi angajaţii din România gestionată de Inspecţia Muncii.

Nu accept ca o persoană care trebuie să primească, la timp, indemnizaţie, pensie, ajutor de şomaj să meargă personal după diferite adeverinţe,

Sau să aştepte ca o instituţie să îi comunice alteia diferite informaţii”, a scris ministrul Muncii pe o rețea de socializare.

„Toate instituţiile din coordonarea Ministerului Muncii vor lua, pe baza unei parole de acces, datele necesare despre situaţia solicitantului, direct din REVISAL”, arată ministrul.

Lucian Ionescu

Powered by WPeMatico


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...





Lasă un răspuns - parerea ta conteaza...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.