sâmbătă 18 august 2018 11:48 pm
Download http://bigtheme.net/joomla Free Templates Joomla! 3
Acasa / News / Scandal, IN DIRECT! Monica Pop: Tolotan l-a determinat pe Condrea să se sinucidă
Adpres Market

Scandal, IN DIRECT! Monica Pop: Tolotan l-a determinat pe Condrea să se sinucidă

AdpresFM - Radio Online Stations  

Schimb dur de replici între Cătălin Tolontan și Monica Pop, în emisiunea ”Se întâmplă acum!”, de pe B1 TV. Pop l-a acuzat pe Tolontan că a mințit în privința ei, dar și în cazul Hexi Pharma. Mai mult, managerul de spital i-a spus jurnalistului că ar trebui să aibă pe conștiință moartea lui Dan Condrea, fostul director Hexi Pharma, deoarece acesta a ajuns să se sinucidă din cauza presiunilor făcute de jurnalist.

Întrebat dacă își menține afirmațiile conform cărora Monica Pop a ajuns manager grație sprijinului oferit de Marian Popa, jurnalistul a răspuns: ”eu susțin toate afirmațiile, că ele sunt fapte, nu opinii!”.
În replică, Monica Pop a susținut că a devenit manager de spital în 1993, când nici nu-l cunoștea pe Popa: ”De unde și până unde prostia asta? A, că în anii 2010-2011 a făcut parte din Consiliul de Administrație, că era secretar de stat…”.
Păi asta am și scris… Faptul că nu v-au incriminat procurorii, că ei au considerat că nu e penal faptul că dumneavoastră, ca manager de spital, ați închiriat unei firme un spațiu, și apoi firma v-a salarizat e treaba lor, înseamnă că nu e penal, dar asta nu înseamnă că e și normal. Pentru că nu tot ceea ce nu e penal este și normal. Dacă toți managerii de spital ar proceda la fel și ar închiria în spitalul public spații unor firme, iar firmele i-ar angaja pe ei, ce s-ar petrecere?”, a spus Tolontan.

Monica Pop a spus că nu era legea când se afla la acea firmă.
”Dacă domnul Tolontan avea bunăcuviință și obraz, venea să ne cunoască să vadă ce e cu spațiile alea. E vorba de faptul că pacienții trebuiau să ia cristaline și se duceau la mama naibii iarnă, vară. Și atunci ne-am gândit să închiriem, iar spațiul nu era atât de mare cum ați spus. E josnic că ați luat și ați scris de Carmen Ionescu, care este o psihopată și care are hotărâre definitivă de la justiție să meargă…”, a continuat medicul.

Pop și-a amintit apoi și de dezvăluirile făcute de jurnalist în scandalul Hexi Pharma: ”de trei ani nu avem nicio infecție, dar nu vă interesează, pentru că trebuie să fie ceva rău. Apoi, cu Hexipharma, nu ați făcut chimie la școală? Că numai tâmpenii ați scris!”.

Monica Pop a spus apoi că a văzut rezultatele analizelor făcute în străinătate produselor Hexipharma, dar a refuzat să spună cum anume a intrat în posesia acestor analize.

”Am lucrat cu o substanță de acolo. Soțul meu e inginer chimist. Credeți-mă că a râs și curca de ce concentrații tâmpite ați scris acolo. N-ați făcut chimie la școală? N-ați făcut dacă ați scris așa ceva! Îi aveți pe domnul Condrea și pe copii care au rămas fără tată pe conștiință. El trebuia să trăiească și să se apere. Treaba lui ce a greșit, trebuia să plătească pentru asta, dar l-ați determinat să se sinucidă. Toată viața o să-l aveți pe conștiință. V-ați dus să vedeți vreodată mizeriile pe care le scrieți? Să cercetați și apoi să scrieți, să veniți la noi să vedeți!, a acuzat Monica Pop.

Replica lui Cătălin Tolontan a venit rapid: ”Câtă vreme un medic atribuie sinuciderea unui om altcuiva, e în afara oricărei teorii psihologice și medicale. Vom asista în continuare la derularea procesului Hexipharma, haideți să vedem în instanță ce se va întâmpla”.

După ce discuția s-a terminat, Monica Pop a precizat: ”nu putea să-mi spună ”dobitoacă” și eu să-i spun ”boule”, nu se pune problema așa. Problema e că a mințit. Nu spus că domnul Condrea n-a greșit, dar domnul Tolontan a exagerat ordinar!”.

Articolul Scandal, IN DIRECT! Monica Pop: Tolotan l-a determinat pe Condrea să se sinucidă apare prima dată în ReporterOnline.NET.

AdpresFM - Radio Online Stations  

Play TV Online
Adpres Games - Jocuri Anti Stres


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com