Sport

Schimbari majore la Dinamo! Negoita a batut palma. Cine va prelua echipa

Să fie oare vestea pe care o așteptau fanii dinamoviști? Ionuț Negoiță a bătut palma cu investitorii și va ceda pachetul majoritar de acțiuni. Chiar în săptămâna în care clubul din Ștefan cel Mare aniversează 72 de ani de la înființare.

Negoiță a bătut palma. Cine va prelua echipa

Ionuț Negoiță a anunțat mai demult că renunță la pachetul majoritar de acțiuni pe care îl deține la clubul din Ștefan cel Mare. A și făcut publică situația datoriilor pe care le are Dinamo și a anunțat că e dispus să ofere altora posibilitatea de a investi la alb-roșii. E deja binecunoscut faptul că fotbaliștii și-au luat o parte din salarii cu sprijinul suporterilor, care au cotizat masiv în cadrul programului „Doar Dinamo București”, unde s-au strâns sume impresionante datorită pătimașilor fani ai „câinilor”. Chiar și licența pentru viitorul sezon al Ligii I a fost obținută cu o contribuție covârșitoare din partea suporterilor. Acum aceștia așteaptă cu sufletul la gură să vadă pe mâna cui va încăpea echipa care joi împlinește 72 de ani.

Se pare că după mai multe runde de negocieri, Ionuț Negoiță s-ar fi înțeles cu grupul de investiții condus de fostul canotor spaniol Herminio Menendez și actele vor fi semnate vineri, 15 mai, informează Telekomsport, citată de ziare.com. Negoiță cedează clubul aproape pe gratis, însă spaniolii vor prelua și datoriile de peste trei milioane de euro ale clubului din Ștefan cel Mare. După ultimele informații, ibericii sunt puși pe fapte mari la Dinamo, de aceea iau în calcul numirea lui Ioan Andone în funcția de președinte al echipei. În privința antrenorului, se pare că va fi păstrat Adrian Mihalcea, care nu a apucat să debuteze pe banca alb-roșiilor, după plecare lui Dușan Uhrin.

În toamna anului trecut, Ionuț Negoiță era dispus să îi vândă clubul lui Viorel Cataramă, dar mutarea nu s-a mai concretizat. Mai mult, Ionuț Negoiță îl acuză pe Viorel Cataramă că s-a arătat preocupat de preluarea clubului Dinamo doar pentru a-și face campanie înainte de alegerile prezidențiale.

„Așa pare, că a fost doar pentru campania electorală interesul lui Viorel Cataramă pentru Dinamo. Dar eu încă mai aștept oameni interesați să cumpere acest club. Trebuie să se găsească soluții pentru continuitate și nu doar vorbe și doar să ne băgăm în seamă”, spunea atunci Ionuț Negoiță.

Cu două zile înainte de alegeri, Viorel Cataramă a declarat că a dorit să preia clubul Dinamo, însă avocații lui l-au sfătuit să nu bată palma cu Negoiță.

„Am dorit să semnez în această săptămână acordul de preluare a pachetului majoritar la clubul Dinamo, însă avocaţii mi-au semnalat că în acest stadiu, tranzacţia este vulnerabilă din punct de vedere juridic”, a spus Viorel Cataramă.


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...





Lasă un răspuns - parerea ta conteaza...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.