Actualitate

Șefele ANAF şi CNAS, demise de Dăncilă şi Teodorovici

Șefele ANAF şi CNAS

La scurt timp după demisia lui Darius Vâlcov, doi oameni cheie numiţi de acesta, şefa ANAF Mihaela Triculescu şi cea a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Adriana Cotel, au fost demise, potrivit unor surse citate de Realitatea TV.

Mihaela Triculescu a fost numită la conducerea ANAF în ianuarie 2019 şi a stârnit numeroase polemici din cauza CV-ului „cosmetizat” şi a lipsei de transparenţă.

Decizia demiterii i-ar aparţine ministrului Finanțelor, Eugen Teodorovici, potrivit surselor Realitatea TV.

Adriana Cotel a fost numită preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate tot în ianuarie 2019, după ce a ocupat postul de preşedinte al Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale.

Articolul Șefele ANAF şi CNAS, demise de Dăncilă şi Teodorovici apare prima dată în Cronica Romana.


Lasa comentariul tau...