Actualitate

Seism puternic în România. ALERTĂ! „Continentul se va rupe în două”

După cutremurul care s-a produs, marţi, în zona seismică Vrancea şi care a avut magnitudinea de 4,5 grade pe scara Richter, directorul onorific al INCDFP, Gheorghe Mărmureanu a afirmat că „este unul normal și nu ar trebui să ne îngrijorăm”, potrivit transparentnews.ro

Potrivit lui Mărmureanu, Africa va rupe în două și țara noastră se află sub influența acestui continent.

„E un cutremur absolut obișnuit. Au fost mai multe în ultimul timp, dar asta nu înseamnă nimic. Cândva spuneam că Africa se rupe în două, noi suntem sub influența Africii. Vom vedea ce se va mai întâmpla. Italia, noi și toată partea balcanică e sub influența Africii.

Adâncimea e foarte mare, ceea ce e foarte bine pentru toată zona europeană. Un cutremur foarte adânc nu distribuie energie, la magnitudinea asta mai ales. Vrancea e periculoasă pentru magnitudini mai mari de 7,2, nu 4 și ceva”, a mai spus Gheorghe Mărmureanu directorul onorific al Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Reamintim că seismul care s-a produs astăzi este al treilea din luna septembrie. Primul care a avut loc a fost duminică, 1 septembrie, în județul Buzău și a avut magnitudinea 2,3 pe scara Richter, iar luni, 2 septembrie, un cutremur s-a produs în judeţul Călăraşi.

Lucian Ionescu


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...





Lasă un răspuns - parerea ta conteaza...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.