Adpres Media

Cascada Bucias



Grup Plaja Corbu

perfect-tour.ro/ Perfect Tour

vivacredit.ro


Actualitate

Spania. Vor fi plafonate prețurile gazelor, taxele vor fi micșorate. La altii se poate, in Romania nu se poate ca asa vrea Catu.

Spania va plafona preţurile gazelor naturale, va reduce taxele şi va redirecţiona profiturile companiei energetice, ca parte a pachetului de măsuri menit să scadă preţurile în creştere la utilităţi, a anunţat luni premierul Pedro Sanchez, într-un interviu acordat postului de televiziune TVE.

Este inacceptabil ca firmele energetice să profite de pe urma preţurilor ridicate de pe piaţa pentru electricitate. Vom lua acele profituri extraordinare pe care le fac companiile energetice şi le vom transfera către consumatori. Vom reduce taxa specială pe electricitate la 0,5%, de la 5,1%, a declarat prim ministrul.

Prețurile gazelor vor fi plafonate

Acesta a explicat că redirecţionarea profiturilor de la companiile de utilităţi va fi folosită pentru plafonarea preţurilor gazelor naturale şi reducerea costurilor cu energia pentru consumatori.

Noile măsuri ar urma să fie adoptate în şedinţa de marţi a Guvernului de la Madrid. Analiştii se aşteaptă şi la suspendarea impozitului pentru generare de 7% şi extinderea reducerii TVA până la finalul anului. Măsurile vor avea ca efect reducerea veniturilor guvernamentale în 2021 cu aproximativ 1,4 miliarde de euro, a afirmat Sanchez.

Cererea ridicată pentru gaze naturale şi creşterea preţurilor la certificatele tranzacţionabile pentru emisii au dus la majorarea preţurilor în multe state europene.

Preţul energiei, la un nivel record

Energia spot pentru miercuri se tranzacţionează la nivelul record de 688 de lei pe MWh (peste 140 de euro), pe vârf de consum. Oamenii din piaţă spun că atâta vreme cât piaţa suportă nivelul, România fiind cuplată cu statele veci­ne, preţurile nu vor scădea.

Jumătate din achiziţii se fac acum pe piaţa spot, la preţurile de acum. Este greu de spus că se vor schimba lu­crurile pe termen lung pentru că totul s-a scumpit, materiile prime, gazul, tot. Mai mult, pieţele sunt cuplate, deci re­giunea absoarbe energie şi la preţul acesta, spune Teofil Mureşan, antre­pre­norul din spatele grupului E-INFRA.


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...









Lasă un răspuns - parerea ta conteaza...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.