Actualitate

Specialişti din Armata României, misiune în SUA, în contextul pandemiei COVID-19

 

O echipă de 15 specialiști din Ministerul Apărării Naționale, alcătuită din cinci medici, cinci asistenți medicali și cinci militari specialiști în domeniul CBRN, va pleca luni, 25 mai, în SUA, pentru a oferi sprijin autorităților statului Alabama, în contextul măsurilor de combatere a pandemiei COVID-19, anunţă MApN, într-un comunicat de presă.

„Personalul MApN va oferi, pentru o perioadă de aproximativ două săptămâni, sprijin de specialitate omologilor americani din mai multe unități de îngrijire și tratament medical de pe teritoriul statului Alabama și se va informa cu privire la modul în care sunt aplicate în SUA metodele de combatere a infectării cu noul coronavirus atât în domeniul medical, cât și în ceea ce privește apărarea CBRN”, arată comunicatul citat.

Cooperarea dintre România și Statul Alabama se desfășoară sub auspiciile programului de parteneriat statal (State Partnership Program) lansat în anul 1993, program coordonat de Comandamentul Forțelor Americane din Europa (USEUCOM).

„Consolidarea Parteneriatului Strategic cu SUA reprezintă un obiectiv major al politicii externe si de apărare a României. Dimensiunea de apărare reprezintă un pilon de bază al acestuia”, precizează comunicatul ciatat.

AMPress


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...

Comment here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.