Anchete

Suceava: Femeie cu dizabilități, de dimensiunile unui copil, abandonata într-un sac de plastic in scara unui bloc.

O femeie cu probleme fizice și psihice, aflată într-un sac din plastic, a fost abandonată în scara unui bloc din Suceava. Femeia a fost dusă la spital și a supraviețuit, iar polițiștii au început o anchetă și au aflat că agresorii sunt chiar rudele femeii, scrie Mediafax. Potrivit polițiștilor din Suceava, incidentul a avut loc luni și a fost anunțat la 112. Inițial, oamenii care au găsit sacul au crezut că este vorba despre un copil și au anunțat Poliția și Ambulanța.

Victima a fost transportată la spital în stare de semiconștiență, dar ulterior și-a revenit și este în afara oricărui pericol. Polițiștii au aflat că femeia a fost agresată de rudele sale, două persoane cu probleme psihice.

“S-a stabilit că victima nu era minoră, ci o femeie de 40 de ani cu grave probleme psihice și de dezvoltare fizică, prezentând fizionomia unui minor. Aceasta locuiește într-un apartament din cartierul Burdujeni împreună cu mama și fratele său de 37 de ani, ambii cu grave probleme psihice. Pe acest fond, cei doi (mama și fiul) ar fi agresat victima, ar fi pus-o într-un sac și ar fi abandonat-o în scara blocului în care locuiesc”, au anunțat polițiștii.

Anchetatorii au dus la fața locului laboratorul criminalistic mobil. De asemenea, au fost informate DGASPC și unitatea medicală de specialitate pentru preluarea celor doi agresori. Polițiștii au întocmit dosar penal și urmează să stabilească încadrarea juridică a faptelor.

Bebeluș, aruncat la gunoi

Un alt caz șocant este cel al unei femeie în vârstă de 30 de ani care, la începutul lunii, a fost condamnată la patru ani de închisoare cu executare de către judecătorii Tribunalului Satu Mare, după ce și-a aruncat bebelușul nou-născut într-un tomberon de la benzinărie. De asemenea, ea va mai trebui să plătească și daune morale în valoare de 50.000 de lei. Femeia a fost condamnată fără acord de vinovăție, iar sentința nu este definitivă. 

În luna august a anului 2020, femeia a născut într-o benzinărie de pe Bulevardul Aurel Vlaicu din municipiul Satu Mare. Ulterior, ea și-a aruncat fetița într-un tomberon plin cu dejecții umane. 


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...









Lasă un răspuns - parerea ta conteaza...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.