Anchete

Targu Jiu: Tanar arestat 30 de zile, dupa ce ar fi sechestrat o tanara desi aceasta ar fi stabilit sa se intalneasca cu acesta in incinta unui imobil din oras.

Din cercetările efectuate, a reieşit faptul că minora ar fi stabilit să se întâlnească cu o persoană necunoscută, de sex masculin, în incinta unui imobil din municipiul Târgu Jiu, iar după aproximativ 2 ore, aceasta i-a solicitat să plece, moment în care barbatul ar fi lipsit-o de libertate.

Ulterior, minora, împotriva voinţei sale, s-ar fi deplasat cu acesta către un loc de cazare de pe raza municipiului Târgu Jiu, ocazie cu care s-ar fi oprit la o terasă, situată pe strada Victoria. La intrarea in local, bărbatul i-a solicitat să-şi lase telefonul mobil pe masă, pe care şi l-ar fi însuşit, ulterior părăsind incinta terasei.

În urma investigaţiilor desfăşurate cu operativitate de către poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu – Biroului de Investigaţii Criminale, a fost identificată persoana banuită de săvârşirea infracţiunilor, în persoană unui tânăr, de 27 de ani, din comuna Obârşia, judeţul Olt, în acest sens fiind organizat un flagrant.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi tâlhărie calificată“, au transmis reprezentanţii Poliţiei Gorj Tânărul din judeţul Olt a fost reţinut pentru 24 de ore.

„Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activităţii infracţionale a tânărului, care a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu. Faţă de acesta urmează a fi dispuse măsurile legale. În urma probatoriului administrat în cauză, faţă de tânăr a fost dispusă măsură reţinerii, pentru 24 de ore, fiind introdus in Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj.

Tânărul va fi prezentat procurorilor din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Targu-Jiu, cu propuneri legale, au mai informat reprezentanţii Poliţiei Gorj. Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore.

Abonati-va la canalul Telegram Adpres Media pentru a primi toate stirile.

LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...










Lasă un răspuns - parerea ta conteaza...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Interzisa copierea sau modificarea continutului.