Actualitate

Teodorovici, după incidentul cu o jurnalistă: I-am prezentat personal scuze

Eugen Teodorovici a declara că a sunat-o și i-a prezentat personal scuze jurnalistei căreia i-a spus că are dinții puși și că nu are interes pentru ea. Acesta a mai afirmat că a fost un dialog care nu îl reprezintă, adăugând că toți greșim, de multe ori fără intenția de a îi răni pe ceilalți.

„Regret incidentul de zilele trecute, petrecut pe holurile Parlamentului. Chiar am sunat-o pe doamna Gabriela Del-Pupo, reporter al site-ului de știri b1 și i-am prezentat personal scuze. A fost un dialog care nu mă reprezintă, purtat într-un moment nepotrivit. Cu toții facem greșeli, de multe ori fără cea mai mică intenție de a-i răni pe ceilalți. Mi-am cerut scuze pentru că a-ți cere scuze atunci când greșești nu înseamnă slăbiciune, ci înseamnă tărie de caracter și asumare, înseamnă că îți consideri greșelile lecții de viață din care înveți ceva îndreptându-le”, a scris Eugen Teodorovici, duminică, pe Facebook.

Președintele executiv al PSD a mai spus că poartă un respect deosebit pentru jurnaliștii care își fac meseria cu profesionalism.

„Aș dori să închei prin a arăta că port un respect deosebit pentru jurnaliștii care își fac meseria cu profesionalism și care refuză pătarea acestei nobile meserii cu interese ce trec mult dincolo de etica și deontologia profesională”, a completat Teodorovici.

Sursa: News 24 Romania.

Powered by WPeMatico


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...





Lasă un răspuns - parerea ta conteaza...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Adpres Media

Interzisa copierea sau modificarea continutului.