Sport

Țiriac ar putea deveni noul președinte al Federației Române de Tenis

ion tiriac

Tenisul românesc este din ce în ce mai aproape de a da o mare lovitură. Sunt şanse mari ca Ion Ţiriac să devină noul preşedinte al Federaţiei Române de Tenis, potrivit Telekomsport.

George Cosac, care conduce acest for din 2013, a fost reales în funcţie în noiembrie 2017, dar Tribunalul Bucureşti a anulat acea Adunare Generală. Dacă decizia se va menţine şi la Apel, se vor face din nou alegeri. Actualul preşedinte a anunţat că nu va mai candida, în cazul în care Ţiriac ar vrea să ocupe această funcţie.

„Dacă domnul Ţiriac îşi menţine intenţia cu siguranţă nu voi mai candida. Intenţia ca dânsul să candideze şi să devină preşedintele Federaţiei Romîne de Tenis.

În primul rând ar fi o extrem de importantă lovitură de imagine. Cred că orice federaţie sau orice for sportiv îşi doreşte să aibe în frunte sau ca preşedinte unul dintre cei mai mari manageri sportivi ai acestei planete. Nivelul sponsorizărilor va creşte şi acţiunile federaţiei vor fi la un cu totul alt nivel”, a declarat Cosac pentru Telekom Sport.

Articolul Țiriac ar putea deveni noul președinte al Federației Române de Tenis apare prima dată în Cronica Romana.



LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...









Lasă un răspuns - parerea ta conteaza...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.