Actualitate

Trei adolescenți s-au filmat dând foc unui câine și au postat imaginile pe internet

caine

Trei adolescenți, cu vârste cuprinse intre 13 și 16 ani, s-au filmat dând foc unui câine și au postat imaginile pe internet.

Incidentul șocant a avut loc în comuna Mărăcineni din Buzău. Potrivit stiri.tvr.ro, adolescenții au stropit cățelul cu acetonă și i-au dat foc. Al treilea a filmat. S-au amuzat cu toții în timp ce bietul animal, transformat într-o bilă de foc, alerga speriat pe stradă și au postat imaginile pe o rețea de socializare.

În urma apariției filmuletului, mai multe persoane au fost indignate și au cerut implicarea autorităților. Polițiștii i-au chemat pe adolescenți la audieri în prezența părinților.

„Având în vedere imaginile apărute în spațiul public, pe o rețea de socializare, cu privire la acte de cruzime fața de animale, polițiștii din cadrul secției de poliție rurală Mărăcineni s-au sesizat din oficiu şi au deschis un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de rănirea sau schingiuirea animalelor”, a declarat Cosmin Stanciu, purtător de cuvânt IPJ Buzău.

Animalul chinuit a fost preluat de o asociație care îi acordă în continuare îngrijiri.

„Surprinzător, dar este într-o stare foarte bună! Nu i-a fost afectată deloc pielea. Se vede că nu doar o dată a fost traumatizat: se pune pe burtă, se linge pe bot, începe şi tremura necontrolat, astea sunt semne clare de traume. Lucrurile astea se întâmplă doar pentru faptul că nu avem o lege care să pedepsească mai aspru aceste personaje care schingiuiesc sau ucid animale”, a spus Marius Kirica, președintele Asociației „Kola Kariola”.

Powered by WPeMatico


LIKE:... Nu uita sa dai LIKE paginii noastre de Facebook Adpres Media daca ti-a placut acest articol, astfel intrand si in comunitatea noastra de cititori, fiind la curent cu toate noutatile care apar pe site. Toate acestea, simplu, la doar un singur Click distanta, apasand butonul de jos...





Lasă un răspuns - parerea ta conteaza...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Interzisa copierea sau modificarea continutului.